PICCJ Percheziții domiciliare într-un dosar referitor la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
PICCJ:Percheziții domiciliare într-un dosar referitor la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
25 Jun, 2025 12:09
ZIUA de Constanta
129
Marime text

25 iunie 2025
Percheziții domiciliare într-un dosar referitor la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
În cursul zilei de astăzi, 25 iunie 2025, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiți, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară.
Investigațiile au în vedere fapte privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și uz de armă fără drept, fiind vizate două persoane fizice și o persoană juridică.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că, în perioada 2022 – prezent, în numele persoanei juridice, au fost efectuate fără drept mai multe operațiuni cu arme de foc militare. Totodată, în urma administrării probatoriului, anchetatorii au stabilit că persoanele vizate au deținut fără drept arme de foc militare și au deținut și transportat fără drept muniție militară.
Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii