Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:14 24 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PT Iași Inculpatul a luat un ciocan cu satâr cu care i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri în zona feţei, a capului

ro

24 Jun, 2025 12:53 149 Marime text
COMUNICAT
24.06.2025
 
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi este împuternicit să aducă la cunoştinţă opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 23.06.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului T.G., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violenţă în familie, sub forma tentativei la omor, faptă prev. și ped. de art. 199 alin. 1 C. pen., raportat la art. 32 alin. 1 C. pen., raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 C. pen. şi furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 C. pen. rap. la art. 231 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., şi a inculpatei V.A.I., cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la violenţă în familie, sub forma tentativei la omor, faptă prev. și ped. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 199 alin. 1 C. pen., raportat la art. 32 alin. 1 C. pen., raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 C. pen. şi furt, prev. de art. 228 alin. 1 C. pen, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
 
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:
“În sarcina inculpaţilor T.G. şi V.A.I. s-a reţinut că la data de 05.06.2025, în jurul orei 07:00, în timp ce persoana vătămată B.P. se afla la locuinţa sa din mun. Iaşi,, împreună cu fiul ei, inculpatul T.G., şi concubina acestuia, inculpata V.A.I., care locuiesc la acelaşi domiciliu cu persoana vătămată, pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpatul T.G. a luat un ciocan cu satâr (de tocat şniţele) cu care i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri în zona feţei, a capului, precum şi în zonele membrelor superioare (palme), şi i-a pus mâna la gură pentru a nu scoate zgomote, timp în care inculpata V.A.I. se afla în apropierea camerei în care a avut loc agresiunea, fără a-l împiedica pe inculpatul T.G. şi susţinându-l moral pe acesta în executarea actelor de agresiune, refuzând ajutorul solicitat de persoana vătămată, spunând „poate să te omoare că m-am săturat de tine”, agresiunea cauzată fiind de natură să pună în primejdie viaţa victimei, prin raportare la obiectul folosit, intensitatea şi dinamica loviturilor, precum şi la zona vizată, persoana vătămată necesitând un număr de 40-45 zile de îngrijri medicale pentru vindecare, după care inculpatul T.G. a sustras din locuinţă telefonul mobil al persoanei vătămate, după care, împreună cu inculpata V.A.I. au sustras o butelie de gaz (bun propriu al persoanei vătămate) dintr-o cameră a locuinţei şi au fugit de la faţa locului pentru a-şi acoperi urmele comiterii infracţiunii, aruncând ciocanul şi pernele la un gunoi din proximitatea locului comiterii faptei şi valorificând telefonul mobil la un amanet în schimbul sumei de 40 lei precum şi butelia la o persoană necunoscută din piaţă.”
 
Pentru identificarea, prinderea autorilor infracţiunii şi administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale şi că trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecarea cauzei, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
PRIM PROCUROR,
ELENA MĂDĂLINA PRICOP

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii