Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:24 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Fărcaş va fi înmormântat mâine. De ce în curtea casei părinteşti şi cu onoruri militare

ro

08 Aug, 2018 08:31 4927 Marime text
Mâine va avea loc ceremonia de înmormântare a celebrului taragotist român Dumitru Fărcaş decedat ieri, la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct.

Acesta va fi înmormântat cu onoruri militare, în spatele casei părinteşti din comuna Groşi, din Maramureş. Autorităţile locale fac, deja, demersurile pentru ca acest lucru să fie posibil.

Ceremonia funerară va avea loc joi, la Casa Studenţilor din Cluj Napoca, de la ora 11.00, după care cortegiul funerar va porni spre Groşi.

Potrivit primelor informaţii, de la intrarea în judeţ va fi preluat de oficialităţile militare.
 

„Va fi înmormântat cu onoruri militare şi va fi adus în Groşi, unde se va face doar o scurtă ceremonie de înhumare şi, probabil, un moment liric. Se preconizează că de la ora 3.30 - 4.00, fiind ora la care se estimează că va ajunge cortegiul funerar la Groşi”, a precizat, pentru adevărul.ro, viceprimarul comunei, Gavril Ardusătan.
 
„Dorinţa lui expresă a fost să fie îngropat în spatele casei părinteşti”, a menţionat viceprimarul. Deşi este mai puţin obişnuit în alte zone, în Maramureş mai există sate în care casele sunt răsfirate pe dealuri, iar morţii sunt îngropaţi în curţile caselor, relieful nepermiţând construirea unui cimitir.
 
„În Groşi au mai fost cazuri doar în perioada interbelică, dar de atunci nu. Acum, în cazul acesta, facem o excepţie. Casa lui va fi şi casă memorială”, a mai menţioant viceprimarul comunei Groşi, potrivit sursei menţionate.

Autorităţile locale au început, deja, demersurile pentru ca înhumarea să poată avea loc aşa cum şi-a dorit artistul.

 

El va fi înmormântat cu onoruri militare deoarece președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Dumitru Fărcaș, la 29 noiembrie 2002, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

Totodată, fostul preşedinte Iliescu i-a conferit, la 7 februarie 2004, și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.


De asemenea, în luna mai anul acesta, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit maestrului Dumitru Fărcaş, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii.

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaș a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Sursa foto: agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii