Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:05 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională Fostul consilier al primarului Mazăre, din nou la instanţă (document)

ro

11 Sep, 2014 00:00 3259 Marime text
Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost consilier al primarului Constanţei, Radu Mazăre, trimis în judecată pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, merge la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Azi, judecătoarea Daniela Panioglu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, va redeschide dosarul mai sus precizat, cauză în care Preda este acuzat şi de trafic de influenţă şi de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În faţa judecătoarei Panioglu se vor afla Dan Emil Manolachi - fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, Geanina Lavinia Cazan - fosta şefă a cabinetului secretarului de stat Preda şi fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA, Andrei Ștefan Caunii - reprezentant al unei societăţi pe acţiuni (Novensys Corporation, conform presei centrale), Octavia Mihaela Vasile, Cătălin Radu - administrator al unei societăţi comerciale, Tudor Gabriel Bohîlţeanu - consilier personal al ministrului Transporturilor şi Elena Simona Hulubariu.
 
Cei mai sus precizaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe data de 6 iunie. Termenul de azi este al şaptelea.
 
În ediţia online poate fi citit întregul comunicat DNA privind trimiterea în judecată a lui Valentin Răducu Preda.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii