Influenţă, mită şi jocuri de interese Avocat picat ca pelicanul în „capcana" DNA?!

Un avocat constănţean a ajuns pe mâna justiţiei, iar din apărător s-a transformat în acuzat. Cu fapte grave de trafic de influenţă puse în cârcă, avocatul cu pricina se află acum în postura în care, de-a lungul timpului, şi-a văzut adesea clienţii: încătuşat, aşteaptă un recurs pentru libertate în care nici nu mai speră. Departe de mine gândul de a plânge cuiva de milă, pentru că în general merg pe principiul cum îţi aşterni, aşa dormi. Dar nu pot să nu mă întreb dacă, într-adevăr, avocatul cu pricina chiar aşa şi-a aşternut sau dacă doar a picat la mijloc, în jocul altcuiva.

Nu neagă nimeni faptul că, poate uneori, anumiţi avocaţi sunt lăudăroşi. Că se laudă nu numai cu eventuala ştiinţă, şcoală, sau rezultate, cât şi cu eventualele intervenţii. Ţin să precizez de la bun început că, spunând lucrurile acestea, nu fac referire la vreun avocat anume, ci fac trimitere la imaginea pe care apărătorii o au uneori în mentalul colectiv, dacă putem să-i zicem aşa. Să revenim însă la subiect. Nu pot spune că avocatul constănţean încătuşat la Bucureşti ar fi făcut sau nu parte din tagma lăudăroşilor. În egală măsură, nu pot eu să mă pronunţ dacă apărătorul chiar a luat banii pe care DNA-ul spune că i-ar fi luat de la clientul său. Bănuiesc însă că, dacă s-a ajuns până la emiterea unui mandat de arestare în toată regula, ceva probe or fi. Dar haideţi să vedem ce ne zice DNA-ul despre subiect. Păi, procurorii anticorupţie ne arată scurt pe doi că „în perioada februarie 2011 - iunie 2012, inculpatul (...) a pretins de la un denunţător 8.000 de euro, din care a primit 2.500 de euro şi acte de înstrăinare fictivă de bunuri pentru suma de 20.000 de lei (cu rol de a garanta primirea ulterioară a banilor)". OK, până aici toate bune. Haideţi să vedem în continuare ce ar fi făcut avocatul: „în schimb, inculpatul (...) a promis că va interveni pe lângă organele judiciare penale, astfel încât denunţătorul să beneficieze de înjumătăţirea pedepsei în dosarul penal în care era cercetat în acea perioadă". Mai departe ni se mai spune că avocatul a luat cunoştinţă de acuzaţiile ce i se aduc, că a fost reţinut 24 de ore, iar apoi prezentat instanţei, care a emis mandat de arestare pe numele său valabil o lună. Bun, dar de ce să nu ne întrebăm, dat fiind că este vorba despre o faptă de corupţie, unde la mijloc sunt mii de euro, unde este flagrantul? De ce nu avem, ca în alte speţe similare, o prindere în flagrant delict a suspectului, cu mâna taman pe „banii capcanaţi"? Bun, nu avem flagrant. Ceea ce înseamnă că, în mare, am avea doar cuvântul denunţătorului împotriva celui al avocatului, situaţie în care persoana denunţătorului ar trebui să ne inspire încredere maximă, aşa încât ceea ce susţine şi acuză să nu poată fi pus la îndoială. Bun, să vedem cam cine ar fi denunţătorul. În presa constănţeană nu a durat mult şi s-a construit ipoteza potrivit căreia denunţătorul ar fi un fost poliţist, cu epoleţii pierduţi din cauza unor fapte de corupţi şi care ar fi ieşit relativ recent din arest, fiind trimis în judecată, mai nou, şi pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave... Ceea ce nu ştiu câtă încredere inspiră, din punctul meu de vedere. Revin totuşi şi arăt: nu ţin partea nimănui şi nici nu acuz pe nimeni, dar nici nu am intenţia de a-i crede nevinovaţi pe toţi. Pur şi simplu, îmi pun nişte semne de întrebare. Şi nu pot să nu mă întreb, având în vedere scenariul expus mai sus, jocul cui l-a făcut, fără să ştie, avocatul nostru constănţean, picat ca pelicanul în povestea DNA?