Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 26 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Constanța Centrele Sf. Luca” și „Armonia” din Negru Vodă, revitalizate prin artă de Prof. Corina Rădulescu

ro

26 Jul, 2025 09:29 409 Marime text
Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Constanța

Două centre importante, „Sf. Luca” și „Armonia”, din Negru Vodă, județul Constanța, au prins viață și culoare datorită Prof. Corina Rădulescu, a transmis Consiliul Județean Constanța, vineri, printr-o postare pa pagina de Facebook.
„Cu mult suflet și talent, aceasta a transformat pereții în adevărate opere de artă, care aduc emoție, liniște și bucurie celor care beneficiază de serviciile acestor centre.

Pictura devine astfel mai mult decât decor – devine terapie vizuală și emoțională, o fereastră spre optimism pentru cei care au cel mai mult nevoie de el.”, se mai arată în mesaj.
Tot în sprijinul comunității, la Centrul de Zi „Delfinul” (str. Pandurului nr. 120), a prins contur proiectul „Terapie și Cromatică”, inițiat de DGASPC Constanța în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Arte. Acest program oferă copiilor un spațiu sigur și creativ, unde își pot exprima emoțiile și se pot dezvolta prin: teatru, picture, dans, muzică și activități creative și terapeutice.
„Este un exemplu de colaborare frumoasă între instituții, specialiști și artiști, care dă naștere unor experiențe cu adevărat valoroase pentru copii și comunitate.

Mulțumim tuturor celor implicați – artiști, educatori, coordonatori, voluntari și parteneri – care contribuie la aceste inițiative minunate. Împreună, facem din Constanța un județ mai cald, mai viu și mai atent la nevoile fiecărui om.”, a conchs sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii