Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:41 12 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Și profesorii sunt oameni, resimt oboseala și lipsa interacțiunii directe cu elevul

ro

15 Mar, 2021 00:00 5862 Marime text

Un an de pandemie, un an de experiențe absolut provocatoare, mai ales în sistemul educațional românesc, din nefericire, unul vetust, care a primit lovitura de grație cu acest învățământ online.

Noua situație ne-a adus schimbări nu numai în viața profesională, dar și în cea personală, cu efecte nu neapărat pozitive. Cu un stil de viață diferit, cu un set de emoții total diferit și nu totdeauna pozitive.
Participarea la workshop-ul intitulat „Calitatea vieții cadrelor didactice în pandemie” (organizat de Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța) avea să-mi reconfirme cât de greu le-a fost profesorilor constănțeni să se replieze pe ceva ce doar intuiau cam cum ar trebui să se petreacă.
În timp ce colegi din alte țări au ajuns să refuze predarea online, fără o prealabilă pregătire, ai noștri, precum soldații, au pornit în luptă aproape cu brațele goale, în fața unor elevi la fel de nepregătiți material și emoțional, dar cu un bagaj „informatic”, că nu degeaba sunt intitulați generic „milenialii”.

Plecând de la schimbarea timpului în care lucrează – mers la școală, predat 4-6 ore, întors acasă și petrecut timp cu familia -, profesorii se confruntă cu absența graniței dintre serviciu și casă, munca lor dublându-se. Ceea ce a indus un mic haos, însoțit de stres, cu mult necunoscut, pe platforme pe care nu s-au gândit că vor lucra vreodată. „Am fost supuși unei bombardări informatice și unei treceri la online cu toate lucrurile pozitive și negative. Una este să evaluezi copilul care vine la tablă și alta este să-ți trimită tema, tu să o descarci, să o corectezi, să-i trimiți feedback; plus lipsa contactului non-verbal, care în clasă era esențial pentru a schimba registrul predării. În online, cu camera închisă, fără niciun fel de feedback din partea lor, devine frustrant pentru noi, cadrele didactice”, a fost prima mărturisire.

A urmat povestea unei alte profesoare și, în același timp, mămică de doi copii. „De la un laptop nu prea performant și niște telefoane modeste a trebuit să ajungem și la fiecare cu laptopul lui, dar și cu timpul lui de lucru. Eu, care nu purtam ochelari, am ajuns într-un an să schimb și dioptriile, care au crescut. Dar absența interacțiunii directe cu elevul este cea mai grea provocare, pentru că am plecat de la rugămintea de a-și închide microfoanele, întrucât era haos la început, și am ajuns să ne rugăm de ei să-și demonstreze prezența. Simt că munca noastră s-a triplat, chiar dacă nu pare să aibă legătură cu actul educațional, ci cu readaptarea”.

Fiind în asentimentul colegilor, a urmat o altă opinie apropo de managementul timpului. „Trebuie să vă spun că am ajuns să mă panichez atunci când nu-mi sună telefonul sau whatsapp-ul la 10-11 noaptea. Plus această simultaneitate a sarcinilor, pe principiul că ești acasă, ai timp să le faci, ceea ce a condus la o încărcătură foarte mare, de la flecuștețe la probleme de serviciu”, declara o altă profesoară.

Au urmat alte mărturisiri sincere: „Granița dintre viața profesională și cea personală de fapt nu mai există sau cele două s-au amestecat foarte mult și s-a creat un haos în programul obișnuit, în managementul timpului”.
„La început speram să nu dureze mai mult de două săptămâni, nu ne așteptam să țină atât de mult. E apăsător atât de mult. M-am săturat de stat pe scaun în fața laptopului”.

De cealaltă parte, profesorii au observat frustrarea copiilor, faptul că sunt mai agitați și parcă neîncrezători în propriile forțe, ceea ce influențează progresul lor educațional. 
 
Citește și:

Editorial: Perversa jelire a învățământului, „încremenit în proiectul” România Educată
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii