Lecții de viață dincolo de gratii Penitenciarul Poarta Albă prezintă elevilor realitatea crudă a consumului de droguri
Lecții de viață dincolo de gratii: Penitenciarul Poarta Albă prezintă elevilor realitatea crudă a consumului
179
Marime text

Penitenciarul Constanța – Poarta Albă se alătură Campaniei de prevenire a infracționalității în domeniul drogurilor și al noilor substanțe psihoactive, implementată la nivelul județului Constanța, alături de partenerii instituționali: Serviciul Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și cu sprijinul Tribunalului Constanța.
În cadrul acestei inițiative, contribuția aduce în prim-plan o perspectivă directă și autentică: consecințele reale ale unor alegeri greșite.
Prin implicarea în această campanie, ne asumăm rolul de a contribui la formarea unor comportamente responsabile și la adoptarea unor decizii informate în rândul tinerilor.Prin activitățile de tip „povestea vieții”, persoanele private de libertate împărtășesc elevilor experiențe personale, conturând, fără filtre, traseul de la primul contact cu substanțele interzise până la pierderea libertății. Sunt istorii care nu judecă, dar care vorbesc sincer despre decizii, presiuni, influența anturajului și urmările acestora.
Credem că prevenirea devine cu adevărat eficientă atunci când informația este completată de realitate. Iar întâlnirea dintre tineri și aceste experiențe poate transforma o simplă informare într-un moment de conștientizare profundă- transmit reprezentanții Penitenciar Constanța-Poarta Albă.
Unele alegeri par mici. Consecințele nu sunt.
Sursa foto:Facebook/Penitenciar Constanța-Poarta Albă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


