Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:53 08 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA în școală Oficial! Când au loc probele pentru admiterea în clasa a V-a la școlile și colegiile din Constanța

ro

08 May, 2026 17:00 244 Marime text
  • Calendarul probelor pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, aprobat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța
  • La Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța pentru anul școlar 2026 – 2027 au fost aprobate un număr de 4 clase cu un total de 112 locuri.
Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă, într-o serie de articole, mai multe unități de învățământ din municipiul Constanța, pentru a veni în sprijinul elevilor și părinților la începutul unui nou ciclu școlar. Ofertele educaționale sunt diverse, iar părinții și elevii au nevoie de cât mai multe informații pentru a se decide mai ușor referitor la unitatea de învățământ potrivită pentru continuarea studiilor.

Provocările vin de la trecerea în clasa a V-a, mai ales că mai multe unități de învățământ din Constanța organizează examene de admitere pentru ciclul gimnazial. Astfel, dacă la unele școli se optează pentru examen la o limbă străină pentru un loc în clasele de intensiv, alte școli aleg să testeze elevii la matematică pentru locurile din clasa a V-a.

Admitere la clasa a V-a la Constanța

Din primele informații pentru admiterea în clasa a V-a în 2026, procesul va fi similar cu anii precedenți (2025-2026). Mai exact se va organiza la nivelul fiecărei școli gimnaziale/liceu, în funcție de oferta educațională și de numărul de locuri.

Astfel, dacă cererea depășește numărul locurilor din planul educațional, se va susține o testare fie la matematică, fie la o limbă străină – engleză sau germană.


Calendarul probelor

Potrivit ISJ Constanța, calendarul probelor pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, aprobat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța este următorul:

Limba engleză:

* Proba scrisă: 20.06.2026, ora 10:00 
* Proba orală: 20.06.2026, după încheierea probei scrise, începând cu ora 11:00

Limba germană:
* Proba scrisă: 20.06.2026, ora 13:00 
* Proba orală: 20.06.2026, după încheierea probei scrise, începând cu ora 14:00

Unde se susțin probele la limba engleză și limba germană


Centrele de examen pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională sunt următoarele:
  • Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ Constanţa
  • Liceul Tehnologic 'Pontica' Constanţa
  • Liceul Tehnologic 'Tomis' Constanţa
  • Liceul Teoretic 'Decebal' Constanţa
  • Liceul Teoretic 'Decebal' Constanţa
  • Liceul Teoretic 'George Călinescu' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială Nr. 12 'B.P.Haşdeu' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială Nr. 29 'Mihai Viteazul' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială Nr. 29 'Mihai Viteazul' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială Nr. 3 'Ciprian Porumbescu' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială Nr. 30 'Gheorghe Ţiţeica' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială Nr. 43 'Ferdinand' Constanţa
  • Şcoala Gimnazială 'Lucian Grigorescu' Medgidia
  • Şcoala Gimnazială 'George Enescu' Năvodari
  • Şcoala Gimnazială 'Grigore Moisil' Năvodari
  • Şcoala Gimnazială 'Tudor Arghezi' Năvodari
  • Şcoala Gimnazială Nr. 2 'Poet Ovidiu' Ovidiu
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Valu Lui Traian
  • Şcoala Gimnazială 'Viceamiral loan Murgescu' Valu Lui Traian
Admitere la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul CNMB, înscrierile pentru clasa a V-a se realizează exclusiv în format fizic, la Secretariatul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, în intervalul 2–12 iunie 2026, în timpul programului de lucru.

Testarea la matematică în vederea admiterii în clasa a V-a în anul școlar 2026-2027 va avea loc SÂMBĂTĂ 20 IUNIE 2026.

Pentru anul școlar 2026 – 2027 au fost aprobate un număr de 4 clase cu un total de 112 locuri.

Elevii care doresc să urmeze cursurile Colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța încă din clasa a V-a trevuie să se pregătească temeinic pentru examenul la matematică. Pe site-ul oficial al instituției de învățământ sunt postate mai multe subiecte ce ajută în pregătirea elevilor pentru acest examen.

Admitere la Liceul Decebal Constanța

În anul școlar 2026–2027, în incinta liceului din strada Horia Agarici, nr. 4, vor funcționa, în program de dimineață (7:30 – 13:20), două clase a V-a:
- O clasă cu predare în regim intensiv a limbii moderne 1, cu admitere pe baza testării competențelor lingvistice:
          • limba engleză – 14 locuri.
          • limba germană – 14 locuri.
Dacă numărul înscrierilor este mai mic sau egal cu numărul de locuri, candidații care au promovat examene de competență lingvistică și au obținut o diploma de nivel A1 sau nivel superior, sunt admiși fără a mai susține proba de competență lingvistică.                                                                                                                                                                                           

- O clasă a V-a cu regim normal de predare a limbilor străine. Dacă numărul înscrierilor depășește numărul de locuri (28), departajarea se face prin testare la matematică.

Un candidat poate concura pentru una, două sau trei opțiuni. Locurile se vor ocupa în ordinea descrescătoare a notelor și în funcție de ordinea opțiunilor exprimată în cererea de înscriere. Nota minima de admitere: 5 (cinci).

Cererile de înscriere, însoțite de documentele precizate în cerere, se vor transmite pe adresa de mail inscriere.clasa5.decebal@gmail.com

În cazul candidaților care au promovat examene de competență lingvistică și au obținut diploma de nivel A1 sau superior, după înscrierea online se va prezenta la secretariatul unității diploma în original pentru a face copie conform cu originalul.

Date testare:
-competențe lingvistice - 20 iunie 2026, dimineața limba engleză și după-amiază limba germană.
-matematică – 23 iunie 2026, ora 9.00
.

Liceul Teoretic Traian Constanța, condiții de admitere

Reprezentanții instituției de învățământ au precizat pentru ZIUA de Constanța că anual, în luna iunie unitatea școlară face înscrieri în clasa a V-a pentru anul școlar următor conform unei proceduri publicate pe pagina web a instituției.

În cazul în care numărul elevilor înscriși depășește numărul de locuri, conform planului de școlarizare aprobat, se susține un test de cunoștințe din programa de studiu a claselor primare la disciplina Matematică.

Pentru înscrierea în clasa a V-a, unitatea școlară își propune anual 2 clase cu efective de câte 26 de elevi.

Nota obținută de elevi la proba de matematică, constituie media de admitere în clasa a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor, în limita celor 52 de locuri.

Departajarea candidaților aflați pe ultimul loc cu aceeași notă se va face prin aplicarea următoarelor criterii, în ordinea afișată:
  • 1.Numărul de probleme rezolvate cu punctaj maxim
  • 2.Punctajul obținut la ultima problemă
  • 3.Punctajul obținut la penultima problemă
  • 4.Dacă egalitatea persistă se vor reevalua lucrările
Examen la limbă străină la unele școli din Constanța

Pentru admiterea în clasa a V-a la Liceul Teoretic George Călinescu Constanța, se va susține, ca în fiecare an, admitere la limba engleză.

La Şcoala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul” Constanţa la clasa a V-a sunt promovați elevii claselor a IV-a. Pentru clasele de intensiv se respectă Procedura operaţională privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în clasele a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulaţie internaţională.

„Pentru clasa a V-a ne-am propus și am realizat pentru anul școlar 2025-2026 un număr de 4 clase. La clasa a V-a, avem o clasă de studiu intensiv-limbă germană și una de studiu intensiv-limbă engleză“ – au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale nr. 29 Mihai Viteazul Constanța.

La Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța în anul școlar 2025-2026 au fost 78 de locuri, împărțite în 3 clase de câte 26 de elevi. Toate clasele sunt de intensive limba engleză, iar pentru admitere se susține examen la această limbă străină.

Pentru anul școlar 2025-2026, în planul de școlarizare al Liceului Tehnologic “Tomis” Constanța a fost prevăzută o clasă cu un număr de 26 de elevi - intensiv engleză și o clasă cu un număr de 26 de elevi -   opțional matematică. Pentru clasa de intensive engleză se susținea testare la limba engleză, dar cel mai probabil pentru că numărul înscrierilor nu depășea numărul de locuri toate dosarele depuse pentru înscrierea în clasa a V-a cu program intensiv engleză au fost admise iar unitatea de învățământ nu a mai organizat în iunie 2025 testare pentru admitere.

La Școala Gimnazială nr. 7 Remus Opreanu Constanța elevii susțin examen la limba engleză pentru clasele de intensiv limba engleză.

Testare la matematică la licee din Constanța

La Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța se pot înscrie elevi, absolvenți ai ciclului primar.

„În cazul în care numărul elevilor  înscrişi  va  fi  mai  mare  decât numărul  locurilor  aprobate  prin  planul  de  şcolarizare,  se va organiza  testare la disciplina  matematică. Pentru clasa a V-a, numărul de clase  este aprobat de ISJ, prin planul de școlarizare, întocmit conform legislației în vigoare. In anul scolar 2025-2026 au fost aprobate 3 clase“ – au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Ovidius Constanța.

Reprezentanții Colegiului Național Mihai Eminescu Constanța au precizat pentru ZIUA de Constanța că admiterea la clasa a V a se desfășoară prin concurs în baza unei testări la disciplina matematică. La clasa a V-a, în anul școlar 2025-2026, au fost prevăzute 52 de locuri.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii