Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:40 18 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Pasărea rară de la Constanţa. Când va mai apărea una cu un cântec la fel de frumos?

ro

23 Sep, 2019 00:00 910 Marime text

A mai trecut un an, iar cele două celebre recorduri naţionale ale constănţeanului Ilie Floroiu, la 5.000 de metri şi la 10.000 de metri, sunt în continuare de neclintit. În istoria atletismului românesc, cele două performanţe ocupă un loc de frunte: de 41 de ani, nimeni nu s-a putut apropia de ele!

Întrebarea care se ridică, în acest moment, este când va doborî cineva aceşti timpi incredibili (13:15.0 la 5.000 de metri, 27:40.06 la 10.000 de metri), realizaţi în 1978? Sau, mai bine zis, va depăşi cineva vreodată în România recordurile lui Floroiu? După cum au mers lucrurile până acum, slabe speranţe. Spre comparaţie, la Campionatul Naţional din 2019 al seniorilor, probele au fost câştigate în 14:08.20 (5.000 de metri) şi 29:39.42 (10.000 de metri).  

Faptul că, de 41 de ani, cele două recorduri sunt de nebătut arată cât de valoroase sunt ele şi ce sportiv enorm a fost Ilie Floroiu. Fără teama de a exagera ori de a greşi, spun încă o dată că un sportiv precum Floroiu se naşte o dată la 100 de ani. Unul care să adune la un loc, precum el, incontestabile calităţi fizice, tărie de caracter şi puterea de a renunţa la multe pentru sport, de a face sacrificii, a ajuns o pasăre rară, rara avis. Mai ales într-un sport atât de greu precum atletismul şi în două probe atât de solicitante.

Și mai vine ceva în sprijinul teoriei că va mai trece mult şi bine până când recordurile lui Floroiu vor cădea: momentul şi timpurile în care au fost stabilite. Astăzi, cu atâtea tentaţii şi moduri de petrecere a timpului liber cu care sunt asaltaţi copiii şi tinerii, este extrem de greu să se mai nască un erou de tipul lui Ilie Floroiu, un fenomen sportiv, un RoboCop, un Terminator al recordurilor. Unul care să urmărească cu tenacitate succesul şi să treacă fără regrete peste plăcerile şi frumuseţile vieţii, doar pentru a descoperi şi a urca pe piedestal recorduri memorabile.     
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii