Lord of Farm SRL a dat în judecată Consiliul Local Pantelimon și Rentaxico SRL Miza, HCL-ul privind dreptul de exploatare de la Runcu (DOCUMENT)
Lord of Farm SRL a dat în judecată Consiliul Local Pantelimon și Rentaxico SRL: Miza, HCL-ul privind dreptul
267
Marime text

Litigiile administrative de la Pantelimon ajung din nou pe masa judecătorilor! Societatea Lord of Farm SRL a dat în judecată Consiliul Local și firma Rentaxico SRL, cerând anularea hotărârilor adoptate în primăvară.
Pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Constanța a fost înregistrat un nou dosar cu nr.6631/118/2026, prin care societatea Lord of Farm SRL contestă hotărârile emise de autoritățile locale.
Reclamantul în această cauză este societatea Lord of Farm SRL, iar calitatea de pârâți este deținută de Consiliul Local al Comunei Pantelimon, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Pantelimon și societatea Rentaxico SRL.
Dosarul a fost înregistrat oficial la instanță pe data de 22 octombrie 2026 și se află în stadiul procesual de fond.
Obiectul cauzei vizează anularea și suspendarea executării actelor administrative emise de Consiliul Local Pantelimon la sfârșitul lunii martie, respectiv HCL nr. 23 din 30.03.2026 și Actul nr. 4 din 30.03.2026.
Litigiul vine în contextul mai larg al disputelor administrative privind contractele de concesiune și asociere derulate de autoritățile din Pantelimon, precum și al proiectelor privind preluarea sau cesionarea drepturilor contractuale către societatea Rentaxico SRL.
Tribunalul Constanța a stabilit primul termen de judecată în acest proces pentru data de 13 noiembrie 2026, la completul CA3, începând cu ora 09:00.
Reamintim că un alt dosar conex a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, adâncind disputa juridică dintre autoritățile locale din Pantelimon și reprezentanții companiei Rentaxico SRL.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, dosarul cu numărul 6723/118/2026 a fost înregistrat la data de 27 octombrie 2026. Obiectul principal al cauzei este reprezentat de „anulare act administrativ HCL NR. 23/30.03.2026”. În cadrul acestui litigiu, în calitate de reclamant figurează societatea Rentaxico SRL, în timp ce Consiliul Local al Comunei Pantelimon deține calitatea de pârât. Dosarul se află în stadiul procesual de fond, fără un termen fixat pentru prima ședință.
Ce prevedea HCL nr. 23 din 30 martie 2026?
Hotărârea a cărei anulare este cerută în instanță a fost adoptată în cea de-a 17-a ședință ordinară a mandatului 2024-2028 a Consiliului Local al Comunei Pantelimon, cu 8 voturi „pentru” și 3 abțineri. Prin acest act administrativ, Consiliul Local și-a exprimat inițial acordul cu privire la cesiunea dreptului de exploatare a rezervelor de piatră existente în zona Runcu, comuna Pantelimon, județul Constanța.
Cesiunea viza trecerea drepturilor din Contractul de asociere în participațiune nr. 412/10.02.2010 de la SC Lord of Farm SRL către SC Rentaxico SRL, urmând a fi perfectată prin încheierea unui act adițional.
Situația juridică din comuna Pantelimon este marcată de o serie de răsturnări de situație legate de aceeași carieră de piatră de la Runcu: anterior, Rentaxico SRL a obținut la Tribunalul Constanța o victorie privind suspendarea efectelor unor hotărâri de consiliu local subsecvente care vizau blocarea sau revocarea drepturilor de exploatare.
Despre Rentaxico SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 31 octombrie 2026, Rentaxico SRL este o firmă înființată în anul 2004, cu sediul social pe Bulevardul Mamaia din Constanța, iar obiectul de principal de activitate este „Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei”.
Potrivit termene.ro, la aceeași adresă figurează alte două firme.
Asociații societății sunt Anton Andrada-Maria (55%) și Șchiopulescu Ionuț Daniel (45%), cel din urmă îndeplinind și funcția de administrator și care mai figurează ca acționar în cadrul firmei API Bitum Logistic S.R.L. Societatea nu este acționară în nicio altă firmă, potrivit termene.ro.
Cifra de afaceri este de 0 lei, în scădere față de anul trecut, iar pierderea este de -706 lei, care, de asemenea, înregistrează o creștere cu 73% față de anul 2025. Societatea nu are niciun mediu angajați înregistrat, la fel ca datele din anul anterior.
Despre Lord of Farm SRL
Conform termene.ro, societatea Lord of Farm SRL a fost înființată în anul 2011 și are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Praga nr. 2A.
Firma are ca obiect principal de activitate „Lucrări de pregătire a terenului” (cod CAEN 4312). Societatea deține un punct de lucru temporar în localitatea Runcu (comuna Pantelimon).
Asociatul unic al societății este Sirghei Ștefănuță Mihaela (100%), care mai figurează ca asociat și administrator în cadrul firmei Sports Center & Spa SRL din Constanța.
În prezent, starea firmei este de insolvență, potrivit datelor din platforma documentate la data de 2 noiembrie 2026.
Administrator judiciar provizoriu desemnat este R & I Group SPRL (din 15 mai 2026), iar funcția de administrator special este deținută de Zelca Tănase Marius (numit pe 2 iunie 2026).
Pentru anul financiar 2025, Lord of Farm SRL a raportat o cifră de afaceri de 5.094.106 lei (în scădere cu 48% față de anul anterior) și un profit net de 1.246.361 lei (în scădere cu 68%). Societatea a înregistrat un număr mediu de 16 angajați (creștere cu 45% față de 2024), iar la data de 30 iunie 2026 figura cu datorii totale la bugetele statului (ANAF) în valoare de 2.311.862 lei.
Pentru acest material au fost consultate informații și de pe platforma termene.ro, precum și documentul oficial reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Comunei Pantelimon nr. 23 din 30.03.2026 care se află în secțiunea Document. PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Dosar nou la Tribunalul ConstanțaDispută între Rentaxico SRL și Consiliul Local Pantelimon pe tema resurselor de piatră (DOCUMENT)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


