De Ziua Mondială a Educaţiei Omagiu celor care scot din întuneric la lumină generaţii de elevi buni români

Pe 5 octombrie, în peste 200 de ţări de pe mapamond (foarte puţin, nu-i aşa?) se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, desemnată de UNESCO, începând cu anul 1994, pentru a marca semnarea „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor“ (1966).
Recomandarea din 1966, alături de „Recomandarea privind învăţământul superior'“ (1997), constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală.


Treaba cu „responsabilităţile cadrelor didactice” în România s-a transformat în ditamai „pacostea”, obligându-i pe profesori să se transforme în pseudo-„conţopişti” (iertată fie-mi expresia, dar tot de la un profesor provine).
La capitolul drepturi, constat cu extrem de mare dezamăgire că s-a ajuns într-un punct „mort”, în care cel de la catedră nu îşi mai poate exercita autoritatea (persoană care se impune prin cunoştinţele sale, prin prestigiul său - dexonline.ro) în faţa unei clase.


Umilinţele la care sunt martori lipsiţi de putere persoanele care „şi-au tocit coatele pe băncile facultăţilor”, pentru a scoate de la întuneric la lumină generaţii de buni români, ies la iveală acum în toate mediile.
Și, parcă pentru a contrabalansa comportamentele animalice ale unor loaze din bănci, sunt popularizate şi câteva cazuri de aşa-zişi profesori, care poate şi ei se declară, în felul lor, sastisiţi.


Categoriile nu sunt egale - cei cu har versus cei deveniţi contabili de cancelarie -, dar elevii îi invocă în permanenţă pe cei care nu reuşesc să-i atragă prin modul lor de predare. Nu mă erijez în „avocatul diavolului”, dar îmi menţin crezul şi speranţa că sunt mult mai mulţi cei care şi-ar dori să predea şi să împărtăşească din preaplinul lor, dar se confruntă cu „milenialii” altor aspiraţii.


DA! Nu contest, merită un alt sistem de învăţământ aceşti elevi români, pentru a ajunge BUNI, merită o altă abordare a materiei pe care o văd extrem de inutilă pe alocuri, în condiţiile în care ei se întreabă permanent „Dar asta la ce-mi foloseşte?”. Vorbim de o generaţie aplicată, o generaţie cu un bagaj de cunoştinţe dobândit în medii absolut novatoare. Elevii acestui mileniu au nevoie de provocări şi de cu totul alte perspective decât cele clasice, dintre bancă şi tabla cu cretă.


Astăzi este, însă, despre profesorii pe care îi iubim şi care ne-au marcat pe viaţă pentru că au ştiut să rămână în sufletul nostru dincolo de materia predată. Astăzi este despre dascălii care ştiu să se reinventeze, în ciuda lipsurilor - poate nu neapărat financiare, dar care provoacă frustrări - care ştiu să treacă de programa vetustă (sau comunistă, cum o proclamă milenialii) şi totuşi să deschidă orizonturi noi, prin credinţa care umple de sens menirea lor.


La mulţi ani şi... putere de rezistenţă! Poate, cine ştie, viitorul ministru...