Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:08 04 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Educației, Daniel David, de Ziua Mondială a Libertății Presei - „Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită/susținută”

ro

03 May, 2025 15:36 269 Marime text
Daniel David; foto: Facebook
 
  • Astăzi, 3 mai, este Ziua Mondială a Libertății Presei, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a oferit un mesaj în acest sens.
     
Astăzi, 3 mai, este Ziua Mondială a Libertății Presei, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a oferit un mesaj în acest sens.

Iată ce spune acesta:

„În democrația clasică liberală, puterea oamenilor este delegată unor reprezentanți, pe baza adevărului, într-un cadru definit de reguli (rule of law).

Presa liberă este fundamentală în acest proces, atât pentru identificarea și diseminarea adevărului, cât și pentru verificarea respectării regulilor.

În ultimii ani, presa liberă de calitate a fost însă adesea parazitată atât din interior, de demersuri susținute de grupuri/state nedemocratice interesate să distorsioneze adevărul, cât și prin apariția unor noi mijloace de diseminare a informației, precum mediul online și rețele de socializare, din care majoritatea nu are adevărul ca valoare centrală asumată.

În acest context, presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită/susținută, deoarece numai așa ne putem proteja democrația și pe noi înșine.

Ministerul Educației și Cercetării se angajează la un astfel de demers, atât prin educație, care poate disemina cele mai bune practici, inclusiv prin formarea jurnaliștilor, cât și prin cercetare-dezvoltare-inovare, care poate genera și utiliza cunoașterea și dezvoltările inovative în acest sens.

La mulți ani tuturor jurnaliștilor, respect presei libere de calitate!”, transmite ministrul Educației, Daniel David.




Citește și:
3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei. Marcel Ciolacu - „Tot respectul pentru oamenii de presă care își fac datoria față de public cu profesionalism”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii