Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 05 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul ministrului Daniel David, cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului -„La mulți ani tuturor profesorilor și oamenilor educației!”

ro

05 Oct, 2025 11:48 193 Marime text
sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației

Ministrului Educației, Daniel David, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului (Ziua Mondială a Educației), marcată anual la data de 5 octombrie.
„Dragi profesori! Dragi elevi, părinți și parteneri ai școlii românești,

Sărbătorim astăzi, 5 octombrie 2025, Ziua Internațională a Profesorului (Ziua Mondială a Educației), așa cum a fost asumată aceasta la nivel internațional, pornind de la angajamentul UNESCO, pentru a reliefa rolul esențial al cadrelor didactice în societate.

În România trăim acum un an dificil pentru educație și pentru societatea românească în ansamblu, anul 2025 fiind probabil cel mai periculos an pentru țară după Revoluția din 1989. Au mai fost ani dificili pentru țară - atât economic, cât și politic -, dar în 2025, crizele interne politice și economice sunt puternic combinate, pe fondul unui război la graniță, al unor atacuri hibride asupra țării și al unor crize internaționale legate de reașezarea arhitecturii ordinii mondiale.

Știu că, în multe locuri, presiunea bugetară, schimbările din sistem și nevoia de adaptare continuă par să umbrească sensul profund al muncii noastre. Dar tot în astfel de momente se vede adevărata forță a educației: puterea de a transforma criza în progres și incertitudinea în sens.

Așa cum am spus în Raportul după X luni de mandat ca ministru al educației și cercetării, am acceptat implementarea măsurilor fiscal-bugetare în educație-cercetare, nedorite, dar necesare pentru a ne salva salariile  și bursele, doar în limitele (1) principiului raționalității (să se înscrie în bune practici europene  iar, pentru fiecare decizie, pot indica practici europene similare și/sau suport științific) și (2) ale principiului decenței (cât își permite țara acum să susțină financiar sistemul).

Toate acestea cu angajamentul că: (1) pe termen scurt, nu avem de redus salarii/de concediat oameni, (2) pe termen mediu, vom gândi un salariu decent în domeniu, pornind de la salariul mediu brut pe economie în cazul profesorului debutant/asistentului universitar și (3) într-o nouă structură cu mecanisme sănătoase (prin Raportul QX), aducem resurse în sistem, astfel încât până în 2030 să atingem 15% din bugetul general consolidat (pe cheltuieli) pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare.  Așadar, întregul demers de până acum a dus la o eficientizare financiară, dar și la provocarea vechilor paradigme, generându-se astfel o platformă pentru viitoare reforme raționale (unele deja în curs de implementare) prin care putem adopta cele mai bune practici UE/OECD (pornind de la Raportul QX).”, se arată în mesajul transmis de ministrul Educației, Daniel David.

Ministrul Daniel David a mai adăugat că, „în procesul de reașezare după perioada de schimbare generată de criza fiscal-bugetară, este fundamental  să nu revenim la vechile paradigme!”
„Preocuparea mea este ca oamenilor educației să le fie bine într-un nou sistem educațional, nu în sistemul actual care generează niveluri de analfabetism funcțional care ne paralizează țara și care trebuie reformat paradigmatic pentru a nu deveni o civilizație eșuată sub obscurantism și o colonie tehnologică/științifică! Lumea se schimbă, deci și noi trebuie să ne schimbăm pentru a face educația relevantă pentru această lume. Dacă nu înțelegem asta, nu vom mai avea o țară! Dar știu că noi, oamenii educației, înțelegem asta! Așadar, în spiritul acestei zile, vă invit să privim înainte împreună și cu încredere, nu doar să rezolvăm probleme vechi sau recente, ci să avem curajul să gândim împreună un model educațional nou în care fiecare copil și profesor să-și poată atinge potențialul.


Pentru a reuși asta, ca un act de patriotism modern, cred că avem nevoie acum în societatea noastră de un PACT pentru Deceniul Educației și Cercetării în România (2026 - 2036), cu trei puncte simple, pe care intenționez să-l obțin asumat de factorul politic din țară pentru domeniul nostru:

(1) În fiecare an, începând cu 2026, bugetul destinat educației și cercetării va fi mai mare decât cel din anul precedent (în termeni nominali și prin raportare la PIB).

(2) Cele două domenii dedicate cunoașterii - educația și cercetarea (știința) - rămân în aceeași autoritate națională, pentru a contribui coordonat la dezvoltarea țării ca o societate bazată pe cunoaștere.

(3) Măsurile majore în aceste domenii trebuie să corespundă unor practici UE/OECD, țintind mereu spre cele mai bune practici UE/OECD. Devierile de la aceste practici vor fi prezentate și argumentate public.”, a mai spus ministrul Daniel David.

În final, acesta a mulțumit tuturor profesorilor și oamenilor educației care cred în puterea educației.
„Vă mulțumesc pentru răbdarea, implicarea și demnitatea cu care vă faceți datoria zi de zi, chiar și atunci când trăim astfel de vremuri. România are nevoie de dumneavoastră - de mințile și inimile care formează generațiile viitoare.


La mulți ani tuturor profesorilor și oamenilor educației care cred în puterea educației! O mulțumire în plus celor care în acest vremuri complicate ați înțeles pericolul momentului, v-ați exprimat eventualele nemulțumiri cu demnitatea cuvenită rolului de profesor, ați răspuns cu onoare chemării de a sta împreună pentru a confrunta problemele și ați ales să fiți parte din soluție!”, a transmis ministrul Daniel David.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii