Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:54 20 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea In Memoriam Nicolae Tonitza, la 133 de ani de la naşterea pictorului „tristeţilor luxuriant colorate“

ro

13 Apr, 2019 00:00 531 Marime text
Pe 13 aprilie se împlinesc 133 de ani de la naşterea lui Nicolae Tonitza , considerat pictorul „tristeţilor luxuriant colorate”. Asupra activităţii acestui prolific artist român s-a aplecat cu multă acribie dr. Doina Păuleanu , directorul Muzeului de Artă din Constanţa, cea care i-a dedicat şi un elegant album, lansat în urmă cu cinci ani. Albumul „Tonitza“ cuprinde 204 pagini, a apărut la Editura Monitorul Oficial, având o prezentare elegantă şi modernă, realizată de graficianul Roland-Edgar Vasiliu. Textul consistent, documentat, precum şi fermecătoarele ilustraţii invită la o călătorie în lumea culorii şi a sensibilităţii artistice.
 
La momentul lansării albumului, autoarea declara: „În general, cartea mea este un exerciţiu de admiraţie faţă de toţi cei care m-au precedat în această investigaţie şi am certitudinea că le datorez felul în care relaţionez cu artistul. Relaţia mea cu Tonitza a fost cu totul specială, pentru că eu îl consider cel mai iubit dintre pictorii pământeni şi se vede treaba că nu sunt singură în acest demers. Tonitza atinge nişte cote fabuloase la toate licitaţiile la care lucrările sale sunt prezente şi este firesc să fie aşa“.
 
 
De data aceasta, am ales să spicuim din cel mai recent album semnat de acelaşi prolific critic de artă Doina Păuleanu, intitulat „Viaţa tăcută a naturii”, lansat în vara anului trecut.
La vârsta de 22 de ani, Nicolae Tonitza se înscrie şi trece examenul, asemenea altor pictori moldoveni, la Konigliche Bayerische Akademie der Bildenden Kunste, din Munchen, unde optează pentru clasa iscusitului profesor Hugo Freiherr von Habermann (1849-1929), „om de o excepţională cultură, foarte călătorit şi înamorat de arta mediteraneană, pasionat mai ales de culoare şi lumină”.
 
Aflăm că dintr-o „avalanşă de 400 de concurenţi”, Tonitza reuşeşte să se claseze între cei 12 admişi şi să-şi atragă preţuirea profesorului. Iată cum se confesează pictorul, peste ani, într-o scrisoare adresată lui I.N. Roman: „Am izbutit să mă împrietenesc foarte repede şi să-i mărturisesc patima mea pentru decorativa bizantină (care s-a manifestat prin cunoaşterea picturii murale şi prin încercarea de a o practica, prima comandă în acest sens datând din 1904 - zugrăvirea, laolaltă cu Ştefan Dumitrescu, Constantin Bacalu şi Dumitru Pavlu, a bisericii din Grozeşti-Bacău), pe care o inhalasem de copil încă, din bisericuţele Moldovei noastre. Mi-a dat dreptate pentru preferinţele ce arătam şi mi-a mărturisit şi el acelaşi păcat: cultura pentru meşteşugul, laolaltă auster şi impregnat de voluptate, al mozaicarilor şi iconarilor de pe ţărmurile Asiei Minore şi ale arhipelagului grecesc, din primii secoli ai creştinismului. Împreună cu Hugo von Habermann am început atunci răscolirea tuturor colecţiilor de icoane şi documente bizantine, grafice, câte se aflau în vechea pinacotecă a oraşului, în bibliotecile oficiale şi galeriile particulare, asupra cărora am stat aplecaţi zile şi nopţi nenumărate, scoţându-mi note, schiţând şi acuarelând” (din volumul „N.N. Tonitza, „Corespondenţă”, ediţie îngrijită de Barbu Brezianu, cel mai însemnat exeget al său, şi Irina Fortunescu, 1931)
 
Între 1908 şi 1911, în nume propriu sau sub diverse pseudonime, Tonitza redactează un număr impresionant de articole şi cronici plastice în revista „Arta Română”, alcătuind rubrica „Din jurnalul unui pictor”. O dată importantă din biografia pictorului Nicolae Tonitza este 24 august 1916, când cade prizonier în luptele de la Turtucaia, fiind internat în lagărul de la Kardjali (Bulgaria), unde redactează şi ilustrează, împreună cu pictorul Constantin Vlădescu, revista manuscris „Nu te lăsa”, apărută în cinci numere. Schiţele şi studiile realizate în timpul prizonieratului sunt utilizate mai târziu în presă ca ilustraţii de carte sau ca bază a unor transpuneri în ulei.
 
Prima descindere a pictorului în Dobrogea are un motiv prozaic: îngrijirea reumatismului contractat în lagăr; Dumitru Pavlu (Moşul) şi Tonitza sosesc în vara anului 1923 la băile Techirghiol, asezonându-şi şederea cu un gând pragmatic: deschiderea unei expoziţii la Cazinoul din Constanţa unde - opinează Tonitza, fără a se îndepărta de adevăr -, „rulează sume fabuloase de bani”. Câţiva ani pictorul va realiza cu osebire peisaje din Mangalia cu prăvălii, bodegi, acareturi, băi, biserici sau geamii, case, curţi şi cimitire.
 
Sursă text şi foto: „Viaţa tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească. 1916-1946”, de Doina Păuleanu
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii