Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:49 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Nicolae Tonitza despre Dobrogea - „Fără îndoială, unul din colţurile cele mai pitoreşti din cuprinsul României“ (galerie foto)

ro

13 Apr, 2018 00:00 1338 Marime text
Şi pentru că, aşa cum spun contemporanii, astăzi este despre Nicolae Tonitza, redăm cititorilor o evocare a Mangaliei, datând din 1932, în cadrul unei conferinţe radiofonice, prilej cu care marele pictor român afirma: „Vilegiaturiştii de astăzi - vilegiaturiştii de toate categoriile sociale - ignorează un amănunt, care face să fie reamintit. Anume, că mai toate localităţile, celebre astăzi pe întreaga planetă, pentru pitorescul, pentru luxul şi pentru viaţa veselă din ele, au fost, la început, nişte nenorocite târguşoare, în afara căilor de comunicaţii, sau mizerabile cătune, încă neînregistrate pe harta ţării respective, în care, pentru prima oară, au îndrăznit să pătrundă doar 2-3 pictori. (...)
 
Pitorescul descoperit de ei - un pitoresc virginal şi inedit - a fost, încetul cu încetul, invadat de întreprinzătorii civilizaţiei care, răstălmăcind criteriile pictoriceşti şi adaptându-le la confortabila estetică a unei clientele cosmopolite - au izbutit, în scurtă vreme, să preschimbe atâtea umile, dar armonioase crâmpeie de paradisuri terestre, în ebluisante, incoherente şi neurastenizante luna-parckuri moderne. Pentru o exemplificare, oarecum indirectă, ne vom strămuta, seara asta, în Dobrogea, fără îndoială, unul din colţurile cele mai pitoreşti din cuprinsul României.
 
Dar cum într-o conferinţă redusă la douăzeci de minute nu ne-am putea ocupa, în diversitatea şi adâncimea cuvenită, de întreg peisajul dobrogean, îngăduiţi-ne să ne fixăm, deocamdată, numai asupra Mangaliei, adică asupra târguşorului cel mai puţin cunoscut, cel mai sărman şi cel mai oropsit de soartă, din câte străjuiesc pe ţărmul românesc al Mării Negre. Şi totuşi - după cum veţi vedea - târguşorul cu cele mai vaste perspective de prosperă înflorire, din câte cunoaştem pe litoralul nostru. Vă mărturisesc, cu toată sinceritatea, că acum zece ani nu ştiam, măcar cât de cât, unde se află situată, pe harta ţării noastre, această Mangalie.
 
Deşi în plin sezon (ne găseam în august), Mangalia era aproape pustie de vilegiaturişti. Ici-colo, doar câte un pensionar, venit mai mult pentru economie decât pentru splendoarea plajei şi pitorescul târgului, îşi etala, la soare, făptura obosită şi straiele mototolite, pe scaunul de lemn, vopsit proaspăt cu albastru ceruleum, în uşa cafenelei turceşti, unde filigeana de cafea ţi se servea pentru un leu, iară bacşişul îţi era refuzat cu o impresionantă demnitate. Pe imensitatea plajei, dimineţile, nici ţipenie de om.
Doar spre amurg, când soarele îşi pierdea din clocotitoarea lui văpaie, începeau să se ivească mici siluete stinghere, care se deplasau, negre, pe întinderea de aur a nisipului. Erau copilaşii de turci, pentru care plaja nu avea alt rost şi altă însemnătate decât aceea pe care o are maidanul în joacele copiilor din mahalalele bucureştene.
 
An cu an însă, plaja Mangaliei a prins să se populeze, iar astăzi, în ciuda celor circa zece kilometri de desfăşurare, ea este aproape neîncăpătoare faţă de numărul extraordinar de amatori ai băilor de soare, care vin aici din toate colţurile Europei, să-i ceară ospitalitate. Fiecare dintre domniile-voastre a cunoscut, desigur, o plajă oarecare - şi a sorbit cu ochii minunata şi scăpărător de pitoreasca privelişte a nemărginitei grădini cu multicolore pete de umbreluţe, costume, corturi şi trupuri omeneşti, însorite. Însă pe plaja Mangaliei, cea mai luminoasă, mai lată şi mai nesfârşită în lungime din câte există pe tot litoralul Pontului Euxin, spectacolul acesta atinge nebănuite proporţii de feerie.
 
Acum 10-12 ani, dar mai ales înainte de război, un trup gol, tolănit pe nisipul arzător al plajei, stârnea printre băştinaşii mangalioţi o senzaţie vecină cu groaza. Turcoaicele, în special, nu izbuteau să-şi creadă ochilor, cum de nu iese marea din albia ei, ca să se rostogolească şi să înghită goliciunea omenească ce se răsfaţă cu neruşinare spre faţa soarelui. «Sezoniştii», aceste creaturi nebune şi spurcate, n-au putut multă vreme să găzduiască sub acoperământul unei gospodării turceşti. (...)“.
 
Materialul, purtând semnătura Silvanei Cojocăraşu, este preluat din revista online „Alternative“, cu acceptul telefonic al redactorului-şef Alexandru Tomescu, stabilit de foarte mulţi ani în Canada.

Extras din: Silvana Cojocăraşu: Vârsta de aur: Mangalia în literatura interbelică (XVIII), din studiul „Callatis, legenda Mării Negre”, în „Alternativa”, Canada, anul 10, nr. 110, decembrie 2012, rubrica „Studii Pontice”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii