Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FRF doreşte suspendarea totală a campionatului. Îndemnul adresat cluburilor din Liga 1 de Răzvan Burleanu

ro

27 Jul, 2020 09:14 1389 Marime text

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, duminică, la Digi 24, că grupările din Liga I ar trebui să discute despre oprirea acestui sezon competiţional sau cel puţin a play-out-ului, deoarece nu se poate amâna “la nesfârşit” sfârşitul campionatului, potrivit RTV.net.

"Am îndoieli că Liga 1 se mai poate termina pe teren protejând integritatea competiţiei şi sănătatea tuturor participanţilor. Despăguburi, acestea ar putea fi suportate de LPF, dacă sunt rezerve, prin împrumuturi sau direct de către club.

Cred că cluburile de Liga 1 ar trebui să discute despre oprirea acestui sezon competiţional sau cel puţin a play-out-ului. Altfel nu vom putea să amânăm la nesfârşit sfârşitul acestui sezon competiţional", a spus Răzvan Burleanu, el precizând că fotbalul românesc este "în stare de urgenţă" de la primul caz de coronavirus şi că măsurile din protocol nu au fost respectate.

La 30 iulie, va avea loc Adunarea Generală a LPF, în care se vor lua decizii legate de campionat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii