Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Continuă operaționalizarea din punct de vedere medical a Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament de la Constanța (galerie foto)

ro

14 Apr, 2020 16:05 1843 Marime text
Pregătirile pentru avizarea și punerea în funcțiune a Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța au intrat în linie dreaptă.

La sfârșitul săptămânii trecute, s-au finalizat lucrările de operaționalizare a modulului (taberei) de carantinare.

Corturile acestui modul au fost racordate la toate utilitățile, având capacitatea de a deservi 120 de persoane aflate în carantină sau izolare.

De asemenea, a început și operaționalizarea zonei de tratament. Tot la sfârșitul săptămânii trecute, au fost aduse un aparat modern de radiologie, care a fost pus în funcțiune, precum și un aparat nou de testare rapidă PCR. Lucrările de operaționalizare a zonei medicale continuă săptămâna aceasta, astfel încât facilitatea să fie gata în cel mai scurt timp pentru obținerea avizelor necesare.

Începând de luni, 13 aprilie, personalul medical care va deservi SMMIT este instruit pentru procedurile de echipare / dezechipare cu echipamentul de protecție specific. Personalul medical provine de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța, Centrul de Medicină Navală și Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța.

În conformitate cu Ordonanța Militară nr. 04 și cu ordinul de acțiune al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța a trecut în coordonarea MApN, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor / Compania Națională Administrația Porturilor Maritime.

Marți, 14 aprilie, facilitatea ridicată și operaționalizată din punct de vedere administrativ de Forțele Navale Române a fost predată către Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța.

Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) de la Constanța are în compunere o zonă medicală cu 56 de paturi, dintre care 4 pentru Terapie Intensivă, și o zonă de carantinare cu 120 de paturi. În măsura în care situația o va impune, sistemul poate fi extins cu încă aproximativ 50 de paturi, care vor fi amplasate în sala de sport din incinta Stadionului Portul.

Sursa foto: navy.ro


Citește și: MApN. Măsuri în sprijinul sistemului medical național la Focșani, Deva și Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii