Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 30 iunie 2023. Ultima zi a lunii iunie. Planeta Mercur a intrat în zodia Racului

ro

30 Jun, 2023 15:57 1204 Marime text


Ultima zi a lunii iunie,
Planeta Mercur, jucăușa planetă a comunicațiilor și emoțiilor, a intrat în zodia Racului și va rămâne aici, împreună cu soarele, aproape două săptămâni.
Asta înseamnă că va fi o perioadă în care comunicațiile vor fi despre suflet, despre nevoi și despre senzațiile produse când nevoile sunt sau nu împlinite.

Luna plină în Capricorn de pe 3 iulie este foarte aproape, iar combinația între un semn practic și stabil precum Capricornul și unul emoțional și senzitiv, precum Racul va fi potențial explozivă. Sau propulsivă. Depinde cum ne raportăm la ceea ce urmează.

Ce ne spune astăzi Socrate, personajul enigmatic, Maestrul care îndrumă ucenicul în cartea ”Calea luptătorului pașnic” a lui Dan Millman?

”Lumea pe care o vezi, mi-a spus el, arătând cu brațul până departe, este o școală, Dan. Singurul profesor real este viața. Ea ne oferă foarte multe experiențe, și dacă acestea ar fi capabile să aducă cu sine înțelepciunea și împlinirea, toți oamenii vârstnici ar fi niște maeștri iluminați și fericiți. Din păcate, lecțiile pe care ni le oferă experiențele noastre sunt ascunse. Nu toată lumea știe să le deslușească.
Eu te pot învăța să înveți din experiențele tale astfel încât să privești această lume cu claritate, și crede-mă, ai mare nevoie de claritatea vederii.
Inima ta știe foarte bine acest lucru, dar mintea ta se revoltă.
Se pare că nu ai apucat încă să transformi cunoașterea în înțelepciune.
.....
La fel ca atâția alți oameni, ai fost și tu învățat să acumulezi informații din afara ta, din cărți, reviste, de la experți.
La fel ca în cazul acestei mașini (alimenta o mașină, cu pompa), tu te deschizi și lași faptele să pătrundă în tine.
Uneori, informațiile primite sunt de bună calitate, precum benzina premium, dar alteori ele sunt de proastă calitate, ca o benzină cu cifra octanică mică.

Îți cumperi cunoașterea la prețul pieței, cam la fel cum procedezi cu benzina.

....Socrate a continuat să umple rezervorul mașinii. Chiar și după ce asta s-a umplut, el a continuat să bage benzină în el, până când aceasta a început să se scurgă la sol, făcând o baltă în jur.
- Hei, Socrate, rezervorul s-a umplut. Ce faci?

Fără să-i pese, a continuat să bage benzină în rezervor spunându-mi:
- Dan, la fel ca și acest rezervor, mintea ta dă pe-afară de prejudecăți și de tot felul de cunoștințe inutile. Cunoști multe fapte și opinii, dar nu știi aproape nimic despre tine însuți. Înainte de a putea învăța ceva nou, va trebui să-ți golești rezervorul.
A rânjit ironic, mi-a arătat mizeria de pe jos și mi-a spus:
- Te rog, curăță locul.
Am avut impresia că nu se referă numai la benzina de pe jos.”

Astăzi este o zi bună să constatăm cât de plin este rezervorul minții noastre de poveștile auzite de la alții. De experiențele trăite de alții, de întâmplările discutate la colțurile străzilor, cu cei întâlniți, care abia așteaptă să se ușureze de povara propriilor telenovele.

Vorbeam ieri cu o pacientă care a făcut foarte multe cursuri, continuă să asculte podcasturi și să învețe despre alimentația sănătoasă, și ea trăiește haotic, nu aplică practic absolut nimic din cunoașterea ”teoretică” dobândită.
Am realizat că îmi oglindea fuga de realitate în ”specializări” și învățare. Școala, așa cum este oferită oficial, este doar o fugă de ”ceea ce este” in viață, în basmele și miturile mentale.
Știința este plină de ipoteze, care așteaptă confirmarea practică.
Cine testează și validează real ceea ce află / învață, pentru a-și confirma sau infirma cunoașterea, transformând-o în înțelepciune?
O întrebare bună, potențial explozivă sau propulsivă, depinde de modul în care o vedem?

Onorăm luna iunie, o încheiem mulțumindu-i pentru energia feminină frumoasă.
Și ne așezăm astăzi măcar 5 minute, să stăm cu noi înșine.

Cu iubire, tuturor



Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii