Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proteste la şedinţa de Consiliu Judeţean Constanţa şi un cancan pe ordinea de zi, fără efecte juridice (document)

ro

30 Jan, 2019 00:00 1996 Marime text
Astăzi are loc şedinţa de Consiliu Judeţean, cu protestatarii la uşă. Nemulţumiţi de faptul că preşedintele CJC, Marius-Horia Ţuţuianu, nu şi-a respectat promisiunile privind acordarea reducerilor elevilor la transportul judeţean, astăzi, începând cu ora 12.30, Asociaţia Elevilor din Constanţa va fi prezentă la şedinţa de Consiliu Judeţean convocată şi va organiza şi un protest, cu scopul de a determina consilierii judeţeni să ia responsabilitatea în mâinile lor, dată fiind ignoranţa conducătorului instituţiei. 
 
Pe ordinea de zi sunt înscrise 26 de proiecte de hotărâre. Unul dintre ele va fi din nou motiv de discordie între liberali, pe de o parte, şi vicepreşedintele CJ, Claudiu Palaz, în calitate de iniţiator, pe de altă parte. Proiectul vizează aprobarea solicitării Consiliului Judeţean Constanţa către Partidul Naţional Liberal, filiala Constanţa, de a acorda în folosinţă gratuită spaţiul din municipiul Constanţa, str. Ion Lahovari nr. 2A, către Teatrul de Stat Constanţa.
 
Proiectul este doar unul de imagine, de cârâială politică între iniţiator şi liberali, menţinut pe ordinea de zi, cu toate că, de câteva zile, acelaşi iniţiator vehiculează prin anumite medii locale că intenţionează să intre în opoziţie alături de PNL.
 
Pentru aprobarea proiectului este nevoie de 1/3 din voturi, însă, chiar şi aşa, aprobarea solicitării nu va avea niciun efect juridic. Liberalii au transmis deja că nu sunt de acord cu solicitarea vicepreşedintelui CJC, de vreme ce acest sediu reprezintă o proprietate privată.
 
Vă reamintim că, în decembrie 2018, chiar cotidianul ZIUA de Constanţa semnala faptul că unul dintre sediile PNL Constanţa a fost închiriat Teatrului de Stat, în urma unui anunţ postat pe un site de profil.
 
Managerul TSC, Dana Dumitrescu, ne preciza la acel moment că preţul plătit pentru sediul PNL este de aproximativ 2.000 de euro/lună. Contractul fusese semnat în luna septembrie 2018. Din informaţiile de la PNL, preţul real ar fi de 2.300 de euro/lună, un preţ destul de bun pentru imobilul de aproximativ 450 mp, aflat în buricul târgului, la câţiva paşi de sala teatrului situată pe bulevardul Ferdinand.


Citeşte şi:

PNL Constanţa a intrat în afaceri imobiliare. Sediul de pe Lahovari a fost închiriat Teatrului de Stat!


 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii