Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:23 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Făgădău are un consilier nou. Cine este Dan Dobrescu, de unde vine şi ce atribuţii are? (document)

ro

23 Jan, 2018 00:00 5234 Marime text
De la sfârşitul anului trecut, primarul Decebal Făgădău are un nou consilier, în persoana lui Dan Dobrescu, membru PSD. La alegerile din 2016 a candidat pe listele pentru Consiliul Local Municipal. Are 38 de ani, este de meserie economist şi are un copil. Dobrescu este membru fondator al Asociaţiei Constructorilor Tomis. Ultimul loc de muncă înainte de a deveni consilierul primarului a fost la societatea Dobrogea Intermed, care avea ca obiect de activitate producţia alimentară şi pe care a radiat-o pe 18.12.2017.
 
În perioada februarie 2010 - aprilie 2015 a fost manager general la Duo Management Construct, societate care a aparţinut tatălui său, Tănase Dobrescu, şi care acum este, potrivit Oficiului Registrului Comerţului, în faliment.
 
SC Duo Management Construct, societatea unde Dobrescu a fost angajat, a fost una dintre societăţile abonate la contracte pe vremea mandatelor fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. În 2010 a împuşcat, pe lângă contractele de la CJC, alte trei de la fostul SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL. Firma a avut o colaborare fructuoasă şi cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale constănţene. Tot în 2009, Duo Management Construct a obţinut de la Comuna Mircea Vodă contractul nr. 4326/08.07.2009 privind „Reabilitarea anexei primăriei“. Valoarea estimată a lucrării a fost de 1.000.000 de lei fără TVA, iar valoarea de atribuire a fost de mai puţin de jumătate din cea estimată, adică 446.084 de lei fără TVA.
 
La Eforie, societatea, în asociere cu două firme sonore din Constanţa, a pus mâna pe un contract de peste 120 de miliarde de lei vechi. Este vorba, mai exact, despre „Proiectarea şi execuţia blocurilor de locuinţe sociale de pe bulevardul Soarelui din Eforie Sud“. Valoarea estimată a lucrărilor a fost de 25.487.640 de lei fără TVA, iar preţul de atribuire, de 12.287.235 de lei fără TVA, adică jumătate faţă de valoarea iniţială.
 
Duo Management s-a prezentat în diverse licitaţii şi în asociere cu SC Five-Holding SA şi Mobitom SA. SC Duo Management Construct SRL l-a avut ca unic asociat pe Tănase Dobrescu, între timp decedat. Din firmă a mai făcut parte şi Laurenţiu Florian Graur.
 
Reamintim că firma lui Dobrescu a obţinut de la CJC, în primăvara lui 2009, contractul privind „Lucrări de reparaţii, finisări, pereţi interiori şi lucrări de tâmplărie, dulgherie pentru sediul Consiliului Judeţean Constanţa“. Valoarea estimată a achiziţiei a fost de 56.000 de euro fără TVA, preţul la care a fost adjudecat contractul fiind la jumătate din valoarea iniţială - 23.163,29 de euro, adică de peste 27.500 de euro cu tot cu TVA.

Dobrescu este consilierul „din stradă“ al primarului Constanţei 

La capitolul studii, Dan Dobrescu spune că, dincolo de specializarea economică, mai are şi studii postuniversitare în drept şi construcţii, toate derulate în cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.
 
Potrivit declaraţiei de avere, consilierul primarului deţine două terenuri arabile la Deleni şi 23 August, o casă în oraşul Techirghiol şi două autoturisme (unul dintr-o moştenire). Anul trecut a avut venituri de 11.400 de lei ca manager al Dobrogea Intermed, iar soţia, referent la RADET Constanţa, 19.200 de lei.
 
Contactat telefonic, Dan Dobrescu ne-a declarat că activitatea sa de consilier presupune muncă de teren în vederea identificării şi rezolvării în timp cât mai scurt a problemelor cetăţeneşti.
 
În secţiunea „documente”, regăsiţi declaraţia de avere a lui Dan Dobrescu, consilierul primarului Decebal Făgădău.

Citeşte şi:

Creditorii SC Duo Management Construct SRL, convocaţi pentru a decide soarta bunurilor societăţii
 
După asocierea cu Oancea, Dobrescu a câştigat şi la SRL-ul CJC (document)

Contract de aproape jumătate de milion de lei pentru reabilitarea unei anexe la Primăria Mircea Vodă (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii