Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:55 23 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arbitrul Andrei Stoenciu, din Constanța, participant la programul „Cavalerii Viitorului 8”. „A fost o experiență foarte frumoasă“

ro

23 Oct, 2026 17:00 211 Marime text
Andrei Stoenciu. Sursa foto: Facebook (Comisia Județeană de Arbitri Constanța)
 
  • „Cavalerii Viitorului“ este un program național de dezvoltare și monitorizare organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor și de Federația Română de Fotbal.
 
Arbitrul de fotbal din Constanța Andrei Stoenciu a participat la programul de inițiere „Cavalerii Viitorului 8”, desfășurat la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.
 
Programul a reprezentat o oportunitate importantă de dezvoltare, oferindu-i posibilitatea de a-și aprofunda cunoștințele despre Legile Jocului, procesul de luare a deciziilor și managementul partidei.
 
„A fost o experiență foarte frumoasă! M-am descurcat foarte bine la teste, iar cursul a fost super fain. M-am întors cu multe informații utile, care mă ajută să înțeleg mai bine cum trebuie luată o decizie în timpul jocului și cum să gestionez diferitele situații de pe teren. Acum, multe lucruri sunt mai clare pentru mine. A fost un prim curs foarte frumos și un prim contact cu comisia, din care am avut foarte multe de învățat!”, a declarat Andrei Stoenciu, potrivit Comisiei Județene de Arbitri Constanța. 
 
„Cavalerii Viitorului“ este un program național de dezvoltare și monitorizare organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor și de Federația Română de Fotbal. Proiectul este dedicat arbitrilor și asistenților din Liga a 4-a care au un potențial ridicat pentru a fi selecționați în vederea promovării în eșaloanele superioare. 
 
„Fiecare experiență reprezintă un pas înainte!“
 
„Fiecare experiență reprezintă un pas înainte! Prin programe precum «Cavalerii Viitorului 8», tinerii arbitri își consolidează cunoștințele, își dezvoltă capacitatea de a lua decizii și se pregătesc pentru noi provocări în cariera de arbitru. Comisia Județeană de Arbitri Constanța îl felicită pe Andrei Stoenciu pentru participare și îi dorește mult succes în continuarea parcursului său în arbitraj!“, este mesajul CJA Constanța.
 
Andrei Costin Stoenciu arbitrează la partide din județul Constanța, deținând categoria I (din 2023). În 2021, a fost stagiar, iar categoria a II-a a dobândit-o în 2022.

 
Raul Brătianu, debut la seniori în Liga a 4-a    
 
De la stânga la dreapta: Bogdan Popa, George Lazer și Raul Brătianu. Sursa foto: Facebook (Comisia Județeană de Arbitri Constanța)Cu ocazia partidei de seniori din etapa a 8-a din Ligii a 4-a a județului Constanța AS Atletic Cobadin - CSO Murfatlar 1-7, s-a înregistrat un moment special: tânărul arbitru asistent Raul Brătianu a susținut primul său joc de seniori în această competiție.
 
Un rol important l-a avut George Lazer, arbitrul central al brigăzii, un arbitru experimentat, care l-a susținut pe Raul pe întreaga durată a jocului, oferindu-i încredere și sprijin în gestionarea momentelor de joc și în luarea deciziilor. Din brigada de arbitri a făcut parte și Bogdan Popa, un alt tânăr arbitru de perspectivă, care își construiește pas cu pas propriul drum în arbitraj. Observatorul partidei a fost Vasile Mihu.
 
„Fotbalul înseamnă mai mult decât competiție“
 

„Astăzi, un debut. Mâine, noi provocări. Iar drumul spre performanță continuă!
 
Felicitări, Raul Brătianu, pentru acest debut!
 
Îți dorim mult succes, încredere, putere de muncă și cât mai multe delegări la nivel înalt!
 
Fiecare meci este o lecție, fiecare decizie este o experiență, iar fiecare pas înainte te apropie de obiectivele tale.
 
Un pas important în parcursul său profesional, un moment plin de emoție și o experiență care va contribui la dezvoltarea sa ca arbitru.
 
Felicitări și lui George Lazer pentru sprijinul acordat tinerilor arbitri, precum și lui Bogdan Popa pentru implicare și dorința de progres!
 
Arbitrajul se construiește prin experiență, încredere și oameni care îi susțin pe cei aflați la început de drum. În spatele fiecărui arbitru care evoluează se află muncă, perseverență și oameni dispuși să ofere îndrumare.
 
Comisia Județeană de Arbitri Constanța susține formarea și promovarea tinerilor arbitri, oferindu-le oportunitatea de a crește și de a-și demonstra valoarea pe terenul de fotbal.
 
Fotbalul înseamnă mai mult decât competiție. Înseamnă emoție, curaj, încredere și oportunitatea de a face primii pași spre performanță!“, s-a menționat pe pagina de Facebook a CJA Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Constanța
Arbitrul de fotbal Sebastian Marian Iosif s-a căsătorit. „A trăit unul dintre aceste momente de neuitat“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?

Comentarii