Decizie istorică la Washington Donald Trump a suspendat sancțiunile majore împotriva Rusiei. Reacția entuziasmată a Kremlinului
Decizie istorică la Washington: Donald Trump a suspendat sancțiunile majore împotriva Rusiei. Reacția entuziasmată
211
Marime text
.jpg)
Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancţiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment "istoric", şi-a exprimat sâmbătă satisfacţia principalul negociator economic al lui Vladimir Putin.
"Un moment important şi cu adevărat istoric"
"Suspendarea legii Graham de administraţia Trump este un moment important şi cu adevărat istoric", a declarat pe reţelele sociale Kirill Dmitriev, consilier al Kremlinului pentru cooperare economică la nivel internaţional, la câteva ore după semnarea de către preşedinele american a unui decret care suspendă noile sancţiuni împotriva Moscovei.
Donald Trump a semnat vineri un decret prezidenţial care a ridicat sancţiuni ample şi taxe vamale americane care vizau veniturile energetice ale Rusiei, cu două zile înainte de intrarea lor în vigoare, potrivit stiripesurse.ro.
Trump, relație tensionată cu Zelenski
Liderul american a luat această decizie pe fondul unei crize în relaţia cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cel de al cincilea an al ofensivei ruse împotriva Ucrainei, care s-a soldat cu sute de mii de morţi şi cu strămutarea a milioane de oameni.
Kremlinul şi liderul rus Vladimir Putin - care a apărut în uniformă militară vineri şi a declarat că Moscova intenţionează să cucerească restul Ucrainei - nu au reacţionat încă la această măsură, o mare victorie diplomatică pentru Rusia.
Ce prevedea legea Lindsey Graham
Legea Lindsey Graham - după numele senatorului american care a întocmit-o şi care a murit recent - viza sectoarele energetic şi de apărare din Rusia, precum şi pe Vladimir Putin şi alţi înalţi responsabili.
Dmitriev a afirmat că această lege ar fi cauzat "pagube serioase înainte de toate economiei americane şi pieţelor mondiale".
Occidentul a impus sancţiuni dure Rusiei după ce aceasta a declanşat războiul din Ucraina în 2022.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Vladimir Putin
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


