Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 06 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Primăria Mircea Vodă angajează consilier școlar. Iată ce trebuie să faci

ro

06 Oct, 2026 09:54 180 Marime text


Primăria Comunei Mircea Vodă, judeţul Constanţa, organizează la sediul instituţiei concurs/examen pentru ocuparea unei funcţii contractual bugetare, vacantă, din cadrul Compartimentului Învățământ, pe perioadă determinată, cu durata timpului de lucru de 4 ore/zi, respectiv 20 ore/saptămână, respectiv:
 
- un post de consilier școlar (studii superioare absolvite cu diplomă de licență cu specializarea în psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială, sociologie, asistență socială, precum și alte specializări, conform centralizatorului aprobat prin ordin al ministrului Educației și Cercetării pentru ocuparea posturilor/catedrelor de profesor consilier școlar, în vigoare în anul școlar al angajării), vechime în specialitate minim 2 ani.
 
2. Probele pentru concurs:
 
- selecție dosare
- proba scrisă  
- interviu
 
3. Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
 
3.1. Condițiile generale, de participare la concurs/examen sunt următoarele:

 
  1. are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene, cu reședința în România;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea ;
  7. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  8. nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice domeniu care presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupuneexaminarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane.
 
3.2. Condițiile specifice de participare la concurs/examen sunt următoarele
 
- studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în specializarea psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială, sociologie, asistență socială, precum și alte specializări, conform centralizatorului aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării pentru ocuparea posturilor/catedrelor de profesor consilier școlar, în vigoare în anul școlar al angajării)
- vechime în specialitate minim 2 ani
        
4. Concursul/Examenul va avea loc în data de 27.10.2026, ora 10.00 - proba scrisă şi 29.10.2026,  ora 10.00 - interviul.
 
5. Bibliografia pentru susţinerea concursului/examenului de ocupare a postului de consilier școlar, cuprinde următoarele acte normative:

 
1. Constituţia României republicată, nr. 1/2003 - Integral;
2. OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Partea a VI-a Titlul III - Personalul contractual din autorităţile administratiei publice.
3. OG nr. 137/2000 privind prevenire şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare - Integral;
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Integral;
5. Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Integral;
6. Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările ulterioare - Integral;
7. Ordinul nr. 4183/2022 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a  unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu modificările ulterioare - Integral.
8. Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor copilului - Integral;
9. Ordinul Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Ministrului Sănătății și al Ministrului Educației Naționale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei - Integral.

6) Atribuţiile postului de consilier școlar
 
Scopul principal al postului:
 
Asigură furnizarea de servicii de consiliere educațională în cadrul echipei comunitare integrate constituită pentru implementarea Proiectului: „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente şi de calitate” prin aria educației, pentru reducerea suprapunerilor, armonizarea resurselor şi crearea unui proces sustenabil de ieşire din starea de sărăcie şi integrare socială şi economică    

Atribuţiile postului:
  • consiliază cu prioritate elevii aflați în risc de abandon școlar și de excluziune socială, în scopul asigurării accesului, participării și creșterii calității rezultatelor școlare ale acestora;
  • realizează evaluarea, depistarea, intervenția timpurie, asistența psihopedagogică și monitorizarea corespunzătoare a tuturor copiilor identificați cu abilități adaptative cognitive și/sau socioemoționale scăzute în raport cu vârsta și nivelul lor de școlarizare, împreună cu alte instituții/persoane abilitate, în cadrul echipelor comunitare integrate;
  • consiliază părinții și sprijină cadrele didactice din unitățile de învățământ de masă în vederea facilitării procesului de incluziune școlară a copiilor/elevilor/tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale;
  • colaborează cu asistentul social și asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar/mediatorul școlar în cadrul echipelor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale;
  • asigură servicii de educație parentală;
  • asigură servicii de intervenție în situații de violență școlară, de mediere a conflictelor școlare și de consiliere a preșcolarilor/elevilor implicați în situații de violență școlară;
  • desfășoară servicii de informare, consiliere și sprijin pentru personalul unităților de învățământ și pentru elevi în scopul prevenirii traficului și consumului de droguri, a delincvenței și predelincvenței juvenile și a altor comportamente de risc, precum și a oricărei forme de violență în spațiul școlar, inclusiv bullying, cyberbullying, hărțuire;
  • asigură servicii de facilitare a integrării sociale și culturale a preșcolarilor/elevilor în colectivul clasei/grupei și al unității de învățământ.
  • alte tipuri de intervenţii care sunt în relaţie cu aria consilierii şcolare care ţin de consilierul şcolar pentru eliminarea cauzelor care generează şi menţin starea de sărăcie şi excluziune socială. 
Alte atribuții (specifice în cadrul proiectului):
  • derularea de activități de identificare a persoanelor vulnerabile, prin diverse mecanisme –screening, sesizări, referire;
  • elaborarea de rapoarte lunare de activitate, după modelul furnizat de UJSS, privind implementarea activității de consiliere școlară în cadrul ECI;
  • participarea la schimburi de experiență și întâlniri locale între lucrătorii comunitari, diverși profesioniști, membri ai structurilor comunitare consultative, reprezentanți ai primăriilor etc;
  • identificarea de inițiative complementare derulate la nivel comunitar în sfera de activitate, precum și facilitarea cooperării cu alți actori de pe plan local;
  • participarea la întâlniri periodice (lunare/trimestriale) de instruire și supervizare a membrilor echipei comunitare (în ceea ce privește implementarea instrumentului informatic SCI de identificare și monitorizare a persoanelor vulnerabile, centralizarea și validarea datelor culese la nivel local prin aplicația SCI și raportarea lor lunară în cadrul rapoartelor lunare de activitate; asigurarea managementului de caz și furnizării de servicii sociale cu precădere a celor din pachetul minim de servicii generat de aplicația SCI și în maniera integrată cu ceilalți prestatori de servicii); crearea, activarea și mobilizarea structurilor comunitare consultative (SCC), prin susținerea implicării membrilor SCC în soluționarea cazurilor identificate prin aplicația SCI;
  • participarea la evenimentele de informare și comunicare organizate în cadrul proiectului; facilitarea diseminării informațiilor cu privire la proiect și a instrumentelor elaborate în cadrul proiectului la nivelul DGASPC/AJPIS/CJRAE/DSP și a rezultatelor aplicării acestora;
  • asigurarea aplicării la nivel județean a mecanismului operațional de colaborare interinstituțională și de coordonare a serviciilor comunitare integrate (având în vedere prevederile Ordinului nr. 2.555/2023/25.017/2.485/4.490/2024 privind modificarea Ordinului ministrului muncii și justiției sociale, al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale nr. 393/630/4.236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei);
  • comunicarea cu reprezentanții autorităților administrației publice locale pentru a se asigura de sustenabilitatea activităților din proiect, prin participarea la identificarea unor oportunități de finanțare nerambursabilă și scrierea de proiecte la nivel local.

7. În vederea participarii la concurs, persoanele interesate pot depune, în termen de 10 zile  lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv în perioada: 06.10 - 19.10.2026, la sediul Primăriei Mircea Vodă, dosarele conținând documentele prevăzute de art. 35 din HG nr. 1336/2022   pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, după cum urmează:
 
Art. 35. - (1) Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va contine următoarele documente:
 
a) formularul de înscriere la concurs care conține și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, dacă este cazul;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale (candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data primei probe a concursului);
g) adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. Pentru candidatii cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însotiță de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.

(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la lit. „g” se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Mircea Vodă, str. Primăriei nr. 47, e-mail: primar@primaria-mirceavoda.ro şi la nr. de telefon: 0241/838140.
 
 
 
 
 
Citește și:
Angajări Constanța: Primăria comunei Pantelimon organizează concurs pentru ocuparea unui post de șofer de microbuz școlar
 
 
 
 
      
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii