Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:55 08 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezvoltatorul de pe litoral Wave House SRL a intrat în insolvență. Ce datorii avea

ro

08 Oct, 2026 17:00 161 Marime text
Sursa foto: Facebook WAVE Residence
 
  • Firma Wave House SRL, înființată în anul 2013 (cunoscută în trecut ca Biowin Alexandreea Salon SRL), este controlată de Cristian Ștefan Popescu, fost consilier local PNL în Năvodari
  • Activitatea societății s-a mutat puternic pe piața imobiliară și turistică, operând sub brandul Wave Residence – un ansamblu care pune la dispoziția turiștilor apartamente de închiriat în șase imobile (Wave 1 – Wave 6), unele fiind amplasate în prima linie la plajă, pe Strada Promenadei din Mamaia Nord
 
Pe 6 octombrie a.c., Wave House SRL, unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din zona Mamaia Nord – Năvodari, a intrat oficial în insolvență.
 
Cererea societății debitoare a fost admisă de Tribunalul Constanța în dosarul 6029/118/2026, unde creditorii sunt: TBI Bank – sucursala București, Libra Internet Bank SA, Lucris Servcom SRL, Sebmareleca 2014 SRL, AVA Two Structure SRL, Raiflad SRL, DSD Noi Grup SRL, Cosmar Structuri SRL și Logi Bic SRL.
 
Amintim că Logi Bic SRL, alături de DSD Noi Grup SRL și Cosmar Structuri SRL și Aer Condiționat CTA SRL au cerut insolvența dezvoltatorului imobiliar într-un dosar separat (5452/118/2026), ce a fost conexat la prezenta cauză.
 
Redăm mai jos minuta Tribunalului din data de 6 octombrie:
„Admite cererea debitoarei WAVE HOUSES.R.L., reprezentata legal prin administrator Popescu Cristian Stefan.
In temeiul art. 71 alin. 1 din Legea privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa nr. 85/2014,
Dispune deschiderea procedurii generale a insolventei fata de debitoarea WAVE HOUSES.R.L., xxx.
In temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014,
Desemneaza practicianul in insolven?a Consortiul format din CITR FILIALA BUCURESTI SPRL si SPECTRUM INSOLVENCY IPURL, in calitate de administrator judiciar provizoriu”
 

Radiografia financiară: Pierderi de 3,8 milioane și datorii record

Firma Wave House SRL, înființată în anul 2013 (cunoscută în trecut ca Biowin Alexandreea Salon SRL), este controlată de Cristian Ștefan Popescu, fost consilier local PNL în Năvodari.
 
Activitatea societății s-a mutat puternic pe piața imobiliară și turistică, operând sub brandul Wave Residence – un ansamblu care pune la dispoziția turiștilor apartamente de închiriat în șase imobile (Wave 1 – Wave 6), unele fiind amplasate în prima linie la plajă, pe Strada Promenadei din Mamaia Nord.

Deși a raportat pentru anul fiscal 2025 o cifră de afaceri substanțială de peste 18,8 milioane de lei, datele financiare arată un dezechilibru major:
  • Pierderi nete: peste 3,8 milioane de lei;
  • Datorii totale acumulare: peste 51,7 milioane de lei (peste 10 milioane de euro);
  • Număr de angajați: 10 salariați.
 
Nu este pentru prima dată când firma ajunge la strânsoare. În octombrie 2025, o altă societate (Casa Shutu Concept SRL) ceruse insolvența Wave House SRL, însă cazul a fost stins în afara instanței, creditoarea retrăgându-și acțiunea după st Stingerea litigiului.


23 de apartamente ipotecate pentru credite bancare

Pentru a susține activitatea, societatea a apelat la refinanțări bancare masive. La sfârșitul lunii septembrie 2025, Wave House SRL a încheiat două contracte de ipotecă cu Libra Internet Bank SA pentru garantarea unui credit acordat prin contractul nr. 218967/22.09.2025.

Garanțiile constituite în favoarea băncii vizează 23 de apartamente și spații aferente:
  • 17 apartamente și 14 locuri de parcare în imobilul de pe Strada Promenadei nr. 95F din Năvodari;
  • 6 apartamente situate pe Strada Prelungirea D19 nr. 12A (aflate în proprietatea firmei afiliate Dreamwave Land SRL).
Ipoteca s-a extins necondiționat și asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare din chiriile generate de aceste proprietăți, precum și asupra despăgubirilor din asigurări.


Litigii în cascadă cu autoritățile pe autorizațiile de construire

Pe lângă problemele de lichiditate, firma fondată de Cristian Ștefan Popescu a fost vizată de mai multe procese deschise de autorități în legătură cu proiectele imobiliare ridicate în zona de coastă:
  • Anularea autorizației de construire (Dosar 6796/118/2023): Prefectul Județului Constanța a obținut în instanță anularea definitivă a Autorizației de construire nr. 241/21.04.2021 emise pentru un imobil Wave House.
  • Litigiul UAT Năvodari (Dosar 5528/118/2023): Un alt dosar privind investițiile din zonă se află în faza de rejudecare la Tribunalul Constanța, după ce Curtea de Apel a casat prima hotărâre.
  • Acțiune prescrisă (Dosar 650/118/2025): Într-un alt dosar intentat de Prefect împotriva Primăriei Năvodari și a mai multor firme (inclusiv Wave House SRL), cererea de anulare a autorizației a fost respinsă ca prescrisă în vara anului 2025.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Citește și:
Firma care deține magazinul de mobilă Fabrikart cere insolvența unei societăți conduse de un fost consilier PNL Năvodari 

Ti-a placut articolul?

Comentarii