Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 04 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A început un nou an universitar la ASE Tulcea. Studenții pot urma cursurile Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului

ro

04 Oct, 2026 09:20 112 Marime text
Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Tulcea





Noul an universitar la Centrul Teritorial Tulcea al Academiei de Studii Economice din București a fost deschis oficial sâmbătă, 3 octombrie 2026. Festivitatea a avut loc la Colegiul Economic „Delta Dunării”, începând cu ora 9.00.

La eveniment a participat și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, care a transmis un mesaj de susținere pentru studenții tulceni și pentru cadrele didactice implicate în dezvoltarea învățământului universitar local, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Tulcea.

Reprezentantul Consiliului Județean Tulcea a subliniat importanța existenței unei astfel de oportunități pentru tinerii din județ, care pot urma studii universitare fără să fie nevoiți să plece din localitate.

„Vreau să vă doresc mult succes în acest nou an deosebit de important atât pentru studenții tulceni, cât și pentru cei care vor să-și contureze o carieră pornind de pe băncile Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice București, Centrul Teritorial Tulcea”, a transmis Ștefan Coman.


Acesta a adresat, de asemenea, felicitări și mulțumiri celor implicați în crearea cadrului necesar pentru ca tinerii din Tulcea să poată urma cursuri universitare în orașul lor.

„Transmit sincere felicitări și mulțumiri în numele comunității locale că v-ați implicat în crearea cadrului necesar astfel încât tinerii tulceni să poată studia la nivel universitar aici, pe meleaguri locale”, a mai declarat consilierul președintelui CJ Tulcea.



Deschiderea noului an universitar marchează continuarea activității Centrului Teritorial Tulcea al ASE și oferă studenților din județ posibilitatea de a urma programe de studiu în domeniul economiei agroalimentare și al mediului, aproape de comunitatea locală.



Citește și
Jandarmii IJJ Tulcea și reprezentanții Ocolului Silvic Tulcea, în acțiune pentru protejarea fondului forestier

Ti-a placut articolul?

Comentarii