Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 16 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tichete sociale de Crăciun 2026 la Năvodari Cererile se pot depune din 19 octombrie. Cine sunt beneficiarii eligibili și ce sume pot primi (P)

ro

16 Oct, 2026 11:51 179 Marime text

Primăria Năvodari, județul ConstanțaPrimăria Orașului Năvodari, prin Direcția Generală Asistență Socială, vine în sprijinul persoanelor vulnerabile din comunitate și anunță acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2026. Măsura se aplică categoriilor defavorizate prevăzute de H.C.L. nr. 35/21.02.2024.

Perioada de depunere a cererilor debutează luni, 19 octombrie, și se va încheia pe 26 noiembrie 2026.

Cine sunt beneficiarii și ce valoare au tichetele sociale

Sprijinul financiar acordat de autoritățile locale diferă în funcție de categoria de încadrare și de veniturile solicitanților:

  1. Beneficiarii de venit minim de incluziune (stabilit în baza Legii nr. 196/2016) – 125 lei pe persoană din familie;

  2. Persoanele încadrate în grad de handicap accentuat sau grav – 125 lei pe persoană;

  3. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, fără venituri – 125 lei pe persoană;

  4. Pensionarii cu venituri proprii nete mai mici sau egale cu 1.450 lei/lună, după cum urmează:

    • Pentru un venit net mai mic sau egal cu pensia socială minimă aflată în vigoare la depunerea cererii (1.281 lei) – 125 lei pe persoană;

    • Pentru un venit net cuprins între 1.282 lei și 1.450 lei inclusiv – 75 lei pe persoană.

Atenție: La calcularea veniturilor pentru pensionari se iau în considerare atât pensia propriu-zisă, cât și alte surse realizate din salarii, chirii sau alte activități. De asemenea, o persoană sau o familie poate beneficia de tichete sociale pentru o singură categorie defavorizată. În cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat care îndeplinesc și alte condiții de eligibilitate, acestea vor primi obligatoriu tichetele alocate categoriei persoanelor cu handicap.

Unde și când se depun dosarele

Formularul de cerere se poate ridica direct de la sediul Direcției de Asistență Socială Năvodari sau poate fi descărcat online de pe site-ul oficial al primăriei.

Cererile completate se depun în perioada 19.10.2026 – 26.11.2026 la Cantina de Ajutor Social (str. Sănătății nr. 2, cu intrare dinspre Serviciul Taxe și Impozite), după următorul program:

  • Luni, Marți, Miercuri și Vineri: între orele 08:30 – 12:00

  • Joi: între orele 13:00 – 17:00

Documente necesare la depunerea cererii:

  • Actul de identitate (în original și copie);

  • Cuponul de pensie în copie (pentru pensionari);

  • Certificatul de încadrare în grad de handicap în copie (pentru persoanele cu handicap).

Calendarul de distribuire a tichetelor

Tichetele sociale vor fi distribuite beneficiarilor în perioada 3 decembrie – 18 decembrie 2026:

  • Prin poștă: Exclusiv pentru persoanele încadrate în grad de handicap (accentuat sau grav);

  • La Cantina de Ajutor Social: Pentru toate celelalte categorii eligibile, direct titularilor, pe baza actului de identitate și a semnăturii de primire.

Ti-a placut articolul?

Comentarii