Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În buricul târgului Consiliul Local Constanţa preia 23.000 de metri pătraţi în administrare, de la Prefectură

ro

14 Sep, 2013 00:00 1057 Marime text
Aleşii locali constănţeni se reunesc miercuri, de la ora 12.00, în şedinţa ordinară a lunii septembrie. Pe ordinea de zi au fost incluse 35 de proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la emiterea acordului CL Constanţa în vederea preluării din administrarea Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa în administrarea CL Constanţa a terenului în suprafaţă de 23.865 de metri pătraţi, aferent palatului administrativ, în vederea derulării proiectului „Reabilitarea şi reamenajarea Parcului arheologic”, pe perioada executării lucrărilor.
În proiectul de hotărâre, aşa cum le-a parvenit el consilierilor locali, vineri, nu se menţionează ce tip de proiect este: derulat din fonduri europene sau cu bani fie de la administraţia publică locală, fie de la administraţia centrală. La jumătatea lunii iulie însă, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, ne vorbea despre un proiect european. „Parcul va fi refăcut de la zero şi mă refer la spaţii verzi, la dale, la mobilier urban, vor fi aduse capiteluri”, spunea reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa. De asemenea, Bola a explicat atunci că pentru ca acest parc să fie preluat de Consiliul Local, Primăria Constanţa a făcut o solicitare, pe care Prefectura a înaintat-o Ministerului Afacerilor Interne.

Cine devine cetăţean de onoare

În şedinţa de miercuri, consilierii locali vor dezbate şi două proiecte privind acordarea titlului de cetăţean de onoare. Este vorba despre Petre Zamfir, contraamiral în rezervă, veteran de război care a fost ambarcat pe distrugătorul „Regina Maria”, submarinele „Delfinul” şi „Rechinul”, participând la toate acţiunile de luptă ale acestor nave în Al Doilea Război Mondial, şi Constantin Gheorghe, general de divizie aeriană cu două stele, veteran de război, pilot de aviaţie cu un stagiu de trei ani pe câmpurile de luptă.

Terenul lui Chirondojan

Proiectul cu numărul 8 de pe ordinea de zi face referire la aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - Împrejmuire teren, strada Banu Mihalcea, teren în suprafaţă de 454 de metri pătraţi, proprietate a consilierului local PSD Vasile Chirondojan. Potrivit proiectului, situaţia amplasamentului este următoarea: „teritoriul face parte din subzona locuinţelor colective medii în regim maxim de înălţime P+3-4E, situate în ansambluri preponderent rezidenţiale, conform PUG”. În prezent, terenul este „liber de construcţii”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii