Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:21 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcţionara care a reclamat că a fost lovită de Mircea Băsescu şi „salvatorul“ lui Nicuşor Constantinescu, la judecată cu CJC

ro

18 Jul, 2014 00:00 2038 Marime text
Potrivit instanţelor constănţene de judecată, în urmă cu câteva zile a apărut pe rolul Tribunalului Constanţa un dosar în care Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), prin preşedintele Nicuşor Daniel Constantinescu, îndeplineşte calitatea de pârât. Părţile reclamante sunt Nicoleta Moraru, Mihai Cosoiu şi Sindicatul din Administraţia Publică Locală Constanţa - CJC. Potrivit portalului de justiţie, reclamanţii cer anularea unui act în materie de litigii de muncă.

La prima vedere, situaţia nu pare una ieşită din comun, însă este vorba totuşi de un sindicat al Consiliului Judeţean care, acum, „întoarce armele“, şi despre doi dintre angajaţii instituţiei.

A reclamat că a fost pălmuită de Mircea Băsescu

Numele Nicoletei Moraru, angajat al CJC în cadrul Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate, este cunoscut instanţelor constănţene. Astfel, în urmă cu patru ani, ea a reclamat la Poliţie că a fost lovită, într-o altercaţie petrecută în trafic, de Mircea Băsescu. Dosarul în care Nicoleta Moraru l-a acuzat de agresiune pe fratele preşedintelui României a fost închis de anchetatori, hotărându-se neînceperea urmăririi penale, deoarece nu au existat probe evidente ale faptei reclamate. Aceeaşi Nicoleta Moraru a făcut parte din lotul funcţionarilor CJC care l-au dat în judecată pe Nicuşor Constantinescu în calitate de principal ordonator de credite al instituţiei, angajaţii contestând eliminarea sporurilor în dosarul cu nr. 5772/118/2010.


„Salvatorul“ lui Nicuşor Constantinescu

Nici numele lui Mihai Cosoiu nu este lipsit de ecou, el fiind cel care l-ar fi ajutat pe Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, să iasă din maşină atunci când acesta a fost surprins staţionând la semaforul din zona Capitol, în urmă cu opt ani. Incidentul a fost intens mediatizat în luna octombrie 2006, când, la semaforul de la intersecţia bulevardelor Tomis şi Mamaia, trecătorii observaseră în mijlocul străzii limuzina  preşedintelui CJC. Maşina era oprită de ceva timp, iar la volan se afla însuşi Nicuşor Constantinescu, care adormise sau căruia i se făcuse rău. Imediat, la faţa locului au ajuns poliţişti, dar şi apropiaţi ai liderului CJC, printre care şi Mihai Cosoiu. Un comunicat al oamenilor legii, remis la acel moment, evocă cele petrecute: „Poliţiştii au încercat să ia legătura cu persoana de la volan, fără să reuşească acest lucru, timp în care a ajuns la faţa locului un cetăţean identificat ulterior ca fiind Cosoiu Mihai, care, cu un obiect metalic, a spart un geam lateral spate, a deblocat uşile şi l-a ajutat pe domnul Nicuşor Constantinescu să coboare. Ulterior, l-a urcat în alt autoturism şi a părăsit zona, declarând că-l va duce pe acesta la spital.“



Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a reuşit să ia legătura cu Nicoleta Moraru pentru a afla motivele care au stat la baza acţionării în judecată a angajatorului său, CJC, dar şi pentru a clarifica felul litigiului în cauză. Aceasta nu a dorit să detalieze subiectul: „Nu sunt singura parte implicată în acest dosar şi nu mi se pare corect să fac eu unele afirmaţii. Şi domnul Cosoiu este angajat al CJC, nu ştiu pe ce post şi nici nu are relevanţă. Vorbiţi cu cineva de la Consiliu.“

Ti-a placut articolul?

Comentarii