Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:16 07 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

GSP Offshore a pierdut un proces la Tribunalul Constanța cu un angajat, într-un litigiu de muncă! Ce sumă ar avea de plătit compania controlată de Gabriel Comănescu

ro

07 Jul, 2025 17:00 322 Marime text


Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză, într-un litigiu de muncă, unui angajat care a chemat în judecată societatea GSP Offshore SRL, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, și compania Omv Petrom Energy Solutions SRL.
 
Mai precis, în dosarul cu indicativul 1970/118/2024, instanța a hotărât ca Maria Ionuț Lucian să primească o sumă de peste 30.000 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate aferente perioadei 01 noiembrie 2023-08 martie 2024, plus plata altor ore.
 
În schimb, potrivit portalului instanțelor de judecată, reclamantul a fost obligat de Tribunal să achite către societatea pârâtă Omv Petrom Energy Solutions SRL cheltuieli de judecată, în cuantum de aproape 6.000 de lei.
 
MINUTA
 

Soluția pe scurt: Dosar nr. 1970/118/2024 HOT. 09.05.2025 Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei GSP OFFSHORE SRL. Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta GSP Offshore SRL să plătească reclamantului MARIA IONUT LUCIAN suma de 32.046 lei, reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada 01 noiembrie 2023-08 martie 2024, precum si contravaloarea a 300 ore stoc Dana Midia si 5 ore Midia, sume ce se actualizează cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei acestor drepturi şi până la plata lor integrală. Obligă reclamantul MARIA IONUT LUCIAN să plătească pârâtei OMV PETROM ENERGY SOLUTIONS SRL suma de 5.920 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Constanţa, în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.05.2025.
Document: Hotarâre  1480/2025  09.05.2025

 
Soluția a fost contestată de GSP Offshore SRL, iar cauza a fost înregistrată pe Secția I Civilă a Curții de Apel Constanța.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, deocamdată, nu a fost stabilit termen de judecată.
 


 
Despre GSP Offshore SRL
 
Potrivit datelor furnizate de platforma Termene.ro, societatea GSP Offshore SRL a fost înființată în anul 2016 în Constanța și anul trecut firma a fost transferată în Voluntari, județul Ilfov.
 
Societatea GSP Offshore SRL (2016) face parte din grupul de firme Grup Servicii Petroliere – GSP controlat de Comănescu Valentin Gabriel.
 
Firma se ocupă cu activități de servicii anexe extractiei petrolului brut și gazelor naturale.

 
Asociații companiei GSP Offshore SRL (2016) sunt două companii cu același sediu în Rotterdam, 3115 JG Schiedam, Jan Van Galenstraat 66,  Olanda - GSP Offshore BV și GVC Investment BV -, ambele reprezentate de către Comănescu Valentin Gabriel.
 
Numele lui Gabriel Valentin Comănescu se leagă și de societățile Vega Turism SA, Industria Mundum SRL, Grup Servicii Petroliere SA, Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, Grup Servicii Petroliere Engineering SRL, Vega Travel International SRL, Green County SRL, Upetrom 1 Mai Trading SRL, Grup Servicii Petroliere Training SRL, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, SPG Archivator SRL, SPG Emergencies SRL, Tehnoconstruct Marine Operations SRL, Redivivus Green Farm SRL, Upetrom 1 Mai Manufacturing SRL, Providence Energy SRL, GSP Power SRL, Gino-Impex SRL, GSP Downstream SRL, Onyx Line SRL, Corona Crewing SRL, Euro Shipping Logistic SRL, GSP Offshore SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
La Tribunalul Constanța GSP Offshore, chemată în judecată în alte noi procese! Ce vizează acțiunile din instanță

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii