Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clopoţelul a sunat vesel în şcolile din Ovidiu Primarul George Scupra - „Vom dezvolta parteneriatul familie - şcoală - administraţie locală, pentru a sprijini copiii“ (galerie foto)

ro

11 Sep, 2018 00:00 1694 Marime text
George Scupra, primarul oraşului Ovidiu, a participat, ieri, alături de cadrele didactice, consilieri locali şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale, la deschiderea noului an şcolar. Astfel, primarul George Scupra a fost prezent la festivităţile de deschidere a noului an şcolar de la toate unităţile de învăţământ din oraşul Ovidiu, satele Poiana şi Culmea.
 
Şi în acest an, Primăria Ovidiu a făcut investiţii în unităţile de învăţământ, asigurând toate condiţiile pentru desfăşurarea actului de învăţământ în condiţii optime. Mai mult, Primăria Ovidiu le-a oferit elevilor de la clasele V-VII cartea „Ovidius 100”. Ca noutate, în acest an, la Grădiniţa „Zig Zag“ a mai fost deschisă o grupă cu orar prelungit, unde Primăria subvenţionează 50% din costurile cu masa copiilor.
 
„Educaţia este darul cel mai de preţ pe care îl putem oferi copiilor noştri. Ne dorim ca, şi în acest an şcolar, să dezvoltăm parteneriatul familie-şcoală-administraţie locală, pentru a sprijini copiii în lungul drum al formării lor profesionale, dar şi al personalităţii. În întâmpinarea acestui demers şi în acest an, al treilea consecutiv, Primăria Ovidiu va acorda burse de merit pentru elevii cu medii între 8,50 şi 10. De asemenea, se vor acorda burse de merit şi pentru profesorii cu rezultate notabile la concursurile naţionale şi olimpiade. Îmi exprim convingerea că reprezentaţii administraţiei locale, împreună cu cadrele didactice, vor veni în întâmpinarea nevoilor elevilor pentru a le netezi drumul spre o educaţie la un nivel modern şi performant. Urez părinţilor un an cu multe satisfacţii din partea copiilor, cadrelor didactice - putere de muncă şi elevilor - succes şi curaj pentru împlinirea idealurilor“, a transmis George Scupra, primarul oraşului Ovidiu.

Iată structura noului an şcolar! 

Cursurile au început luni, 10 septembrie, şi se vor derula timp de 34 de săptămâni. Acestea sunt structurate pe două semestre: semestrul I va începe pe 10 septembrie 2018 şi se va încheia pe 1 februarie 2019, iar cel de-al doilea, pe 11 februarie 2019 şi se va încheia pe 14 iunie 2019. În ceea ce priveşte vacanţele, acestea se vor desfăşura astfel: de pe 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019 va fi vacanţa de iarnă, de pe 2 februarie 2019 - 10 februarie 2019 va fi vacanţa intersemestrială, urmând ca în perioada 20 aprilie 2019 - 5 mai 2019 să fie vacanţa de primăvară.
 
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasele de a VIII-a, în data de 7 iunie 2019. Programul naţional „Şcoala altfel“ va avea o durată de 5 zile consecutive în timpul anului şcolar şi se va derula în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolii.
 
Examenele semestriale vor avea loc la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.
 
Noul an şcolar aduce schimbări şi în ceea ce priveşte alocarea de bani către profesori, astfel că elevii nu vor mai avea voie să ofere cadouri sau orice alt fel de bun material. Această practică, ajunsă în atenţia ONG-urilor, a dus la iniţierea unui proiect propus de Asociaţia „Iniţiativă pentru competitivitate“, care doreşte să deschidă o linie telefonică, dar şi o alertă on-line, în care elevii şi părinţii pot suna pentru a reclama orice situaţie în care li se cer bani pentru profesori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii