Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:05 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima ediţie a taberei “Briza mării” Despre Levant şi şcoala românească de pictură, la Constanţa

ro

17 Sep, 2013 00:00 2165 Marime text
Academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, criticul de artă Pavel Şuşară şi artistul plastic Daniela Curuţiu au susţinut, ieri, o conferinţă de presă pe tema „Levantului şi a tradiţiei şcolii româneşti de pictură”. Evenimentul a avut loc în contextul taberei de pictură „Briza mării”, tabără sponsorizată de omul de afaceri constănţean Florin Cârstocea. În această tabără au fost prezenţi studenţi ai facultăţilor de Artă din centrele universitare Iaşi, Cluj, Bucureşti şi Constanţa.
Despre Levant, „această poartă care se deschide dinspre Occident spre Orient”, Răzvan Theodorescu a declarat că a fost în permanenţă „un spaţiu de atracţie” pentru cărturari şi pentru oamenii Bisericii, un spaţiu care, deşi „nu este al democraţiei”, s-a definit mereu drept spaţiul libertăţii interioare a artiştilor.

Academicianul a ţinut să amintească faptul că Levantul este spaţiul în care au apărut cele trei religii monoteiste: mozaismul, creştinismul şi islamismul. Fără a-şi ascunde emoţiile, Theodorescu a mărturisit că în contextul acestei tabere de pictură şi-a adus aminte de adolescenţa sa: „M-am întâlnit cu mine însumi, ca elev de liceu, în 1955, când lângă păduricea aceasta făceam plajă. Ce coborâre în timp în propria biografie a fost pentru mine!”.

Totodată, fostul ministru al Culturii a ţinut să menţioneze că Dobrogea „a dat întotdeauna mari pictori şi mari teme”.
Prezent la eveniment, Florin Cârstocea a declarat că ideea susţinerii financiare a acestei tabere de pictură i-a venit în urmă cu aproximativ un an, dar s-a decis acum două luni şi jumătate. El a declarat că speră ca evenimentul să capete tradiţie, dar şi că în 2014 intenţionează să organizeze, tot la mare, şi o tabără de sculptură, dar de dimensiuni mai mici din punct de vedere al numărului de participanţi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii