Pregătiri intense pentru sezonul estival 2025! Recomandările CJPC Constanța pentru un sezon fără probleme la malul mării (DOCUMENT)
Pregătiri intense pentru sezonul estival 2025! Recomandările CJPC Constanța pentru un sezon fără probleme


Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat analiza sezonului estival 2025 și pregătirile ce au loc în această perioadă.
În cadrul ședinței, reprezentanții CJPC Constanța au prezentat situația juridică, administrativă și operațională a construcțiilor și activităților desfășurate pe plajele turistice din Constanța pentru sezonul estival 2025.
Astfel, în ceea ce privește construcțiile de pe plajă, CJPC Constanța informează că toate construcțiile realizate pe plajă sunt supuse regimului autorizării, conform Legii 50/1991.
Conform legislației urbanistice (PUG/PUZ), construcțiile trebuie să respecte destinația zonei.În practică, multe construcții nu dispun de autorizație de construire, funcționând ilegal, în ciuda faptului că sunt utilizate comercial. Ordinul 1204/2010 privind autorizarea turistică impune condiții stricte pentru aceste unități, iar avizul Administrației Naționale Apele Române este obligatoriu pentru orice construcție din zona de protecție a plajelor. Ignorarea acestor prevederi duce la lipsa unei evidențe clare și la imposibilitatea sancționării sau reglementării coerente“ - au precizat reprezentanții CJPC Constanța.
Conform CJPC Constanța, în realitate, multe construcții de pe plajă sunt autorizate ca anexe sau unități provizorii, dar funcționează ca beach bar, terasă permanentă, contrar reglementărilor.
De asemenea, s-a constatat că în multe zone ale plajei nu există grupuri sanitare conforme, iar acolo unde sunt, de multe ori lipsesc și racordările la canalizare și apă.Această discrepanță complică procesul de autorizare și control și determină o utilizare haotică a spațiilor publice.Astfel, se propune ca, pentru sezonul 2025, aceste unități să fie lăsate să funcționeze cu titlu provizoriu, cu condiția ca:
- Să fie inventariate oficial;
- Să inițieze procesul de obținere a autorizațiilor legale;
- Să plătească taxele și să obțină toate acordurile/ avizele de amplasare necesare.
Această abordare ar permite intrarea treptată în legalitate, fără a afecta sezonul turistic în curs“ - conform CJPC Constanța.
Conform reglementărilor, maxim 70% din suprafața unei plaje poate fi ocupată de șezlonguri/umbrele. În practică, acest procent este adesea depășit. Conform CJPC Constanța, se propune ca autoritățile locale (ex. Primăria Constanța) să amenajeze plaje publice conforme în dreptul stațiilor de transport public în comun, pentru a garanta accesul liber la mare și a evita pe viitor incidente intervenite cu privire la aceste aspecte.OUG 19/2016 și Ordinul 1204/2010 obligă atât autoritățile, cât și operatorii privați de plajă să asigure aceste facilități. În lipsa lor, turiștii recurg la soluții improvizate, cu impact sanitar negativ. Lipsa toaletelor și a infrastructurii adecvate duce la contaminarea apei mării. Conform HG 546/2008, autoritățile de sănătate publică trebuie să monitorizeze calitatea apei și să intervină în caz de poluare microbiologică. Încălcarea acestor norme afectează sănătatea publică și imaginea stațiunii. Prezența deșeurilor periculoase pe plajă Plajele sunt frecvent presărate cu obiecte ascuțite – sticle sparte, capace metalice, resturi de plastic – care pun în pericol turiștii. OUG 19/2006 impune curățarea zilnică de către operatorii economici a plajei și asigurarea siguranței pentru utilizatori. Lipsa acestor măsuri ridică probleme de răspundere legală și de protecția consumatorilor“ - mai transmit reprezentanții CJPC Constanța.
CJPC Constanța mai menționează că un aspect critic ce influenţează experienţa turiştilor şi localnicilor este starea precară a serviciilor de transport public și particular, precum şi a infrastructurii de tranzit – gări/autogări/staţii, ce nu respectă standardele minime de igienă, siguranţă şi confort.De la an la an se constată existenţa comerțului ambulant neautorizat și existent, fără măsuri concrete luate de operatorii economici care dețin contracte de închiriere cu ABADL. În acest sens, utilizatorii de plajă, conform OUG nr. 19/2006 au obligația să nu permită desfășurarea activităților de comerț ambulant pe plajă, fiind prevăzute inclusiv sancțiuni pentru nerespectarea acestei prevederi. Sunt comercializate produse în condiții total insalubre, nu se cunosc condițiile în care sunt preparate, nu prezintă date de identificare/termene de valabilitate astfel încât să fie considerate produse sigure pentru sănătatea și securitatea consumatorilor. A se avea în vedere protocolul încheiat de ANPC și Asociația Partida Romilor Pro-Europa din 2023 în vederea sprijinirii comercianților romi“ - mai transmite CJPC Constanța.
În concluzie, CJPC Constanța recomandă inventarierea tuturor construcțiilor și activităților de pe plajă, inițierea unui proces controlat de legalizare și fiscalizare, asigurarea infrastructurii esențiale: apă, canalizare, deșeuri, grupuri sanitare, aplicarea legilor existente și înăsprirea controalelor precum și colaborare între autorități: Primărie, ANAR, APM, ISU, ANPC, Poliție Locală.Tarifele practicate de unele servicii de taxi sunt nejustificat de ridicate în raport cu distanţele parcurse, intervalul orar, cu sezonul estival, dar fără a se limita la acesta, respectiv şi cu calitatea serviciilor prestate generează un disconfort general pasagerilor. În acest sens autoritățile administrației publice locale reglementează, autorizează şi controlează serviciile de transport în regim de închiriere, aprobând anual și tarifele de referință. Conform prevederilor Legii nr. 38/2003, numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere, pentru perioada acordată, este stabilit prin HCL, cu precizarea că la nivelul municipiului Constanța nu se respectă această prevedere și nici codul taximetristului (comportament, dotări, afișaje)“ - conform CJPC Constanța.
Citește și:
Detalii despre măsurile luate pentru sezonul estival 2025 oferite de autoritățile din Constanța (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp