Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 24 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. OMD Mamaia Constanța Sezon estival 2025 încheiat grandios, cu rezultate pozitive și perspective promițătoare

ro

24 Sep, 2025 12:39 170 Marime text
Susră foto: OMD Mamaia Constanța

Stațiunea Mamaia a încheiat sezonul estival 2025 într-un mod spectaculos, confirmând încă o dată statutul ca una dintre cele mai dinamice și atractive destinații turistice de pe litoralul românesc. În urma unei deschideri grandioase pe 1 Mai, sezonul s-a încheiat pe măsură, cu un eveniment excepțional – Mamaia Rally Show, care a atras mii de participanți și spectatori din întreaga țară și care are toate premisele să devină o tradiție anuală.

Creștere turistică și pași înainte pentru Mamaia

Conform observațiilor preliminare, sezonul 2025 a adus o creștere semnificativă a fluxului turistic, atât în stațiunea Mamaia, cât și în orașul Constanța. Această tendință va fi confirmată printr-o comunicare ulterioară a cifrelor oficiale, însă este evident că, printr-o bună planificare și diversificare a evenimentelor, rezultatele sunt deja vizibile.

Un pas important pentru Mamaia în acest an a fost inaugurarea noii scene din Piațeta Rex, transformată ulterior în Scena Arlecchino, care a devenit un reper al divertismentului din stațiune. Tot aici, atracția Dino Rex Park a cucerit publicul de toate vârstele, fiind una dintre noutățile majore ale verii.

Review al sezonului: evenimente, scene și diversitate

Sezonul a fost marcat de o bogată paletă de evenimente și activități:

Scena Perla – devenită ulterior Scena Arlecchino de la Rex a găzduit:
  • activități pentru copii și familii;
  • reconstituiri istorice spectaculoase;
  • seri de umor și divertisment;
  • experiențe educative și distractive în cadrul Dino Rex Park.


Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia a fost, pe tot parcursul verii, unul dintre punctele centrale ale distracției de pe litoral, oferind în fiecare weekend concerte cu artiști locali și naționali de prim rang. De la Edward Sanda, Smiley și Bere Gratis, la Direcția 5, Connect-R, Alina Eremia, Theo Rose, Alex Velea, Ștefan Bănică sau Horia Brenciu, scena a reunit nume consacrate și artiști aflați în ascensiune, adresându-se tuturor generațiilor și preferințelor muzicale. În plus, programul a fost completat de seri tematice care au devenit repere în agenda culturală a verii: Mamaia ArTiSTa – un show de varietăți cu muzică, dans și cabaret, Mamaia Nostalgia – seri dedicate nostalgiei și momentelor de suflet, și Discoteka Show – un spectacol cu hituri care au făcut ca Piațeta să vibreze, publicul să danseze și să se bucure de seri pline de energie și voie bună. Diversitatea și constanța evenimentelor au transformat Scena Mamma Mia! într-un adevărat festival permanent al verii, consolidând statutul stațiunii Mamaia ca destinație de divertisment pentru toate categoriile de turiști.În oraș și stațiune, parteneriatele au adus un plus de diversitate și calitate:
  • SEAS – Stagiunea Estivală a Spectacolelor, cu reprezentații teatrale și artistice de înaltă ținută;
  • concertele corului Madrigal, găzduite la Zoom Beach;
  • Ziua Marinei Române, un eveniment-emblemă pentru Constanța, cu un program impresionant și participare masivă;
  • competiții sportive și de lifestyle, precum cele de kite și sporturi nautice, care au atras atât practicanți, cât și public pasionat.

„Sezonul 2025 a confirmat ceea ce ne-am propus la începutul anului: printr-o strategie coerentă și o bună colaborare cu partenerii noștri, Mamaia și Constanța devin tot mai atractive și mai competitive în peisajul turistic românesc și internațional. Am investit în infrastructura de evenimente, am adus concepte noi și am reușit să atragem un public divers, de la familii cu copii la tineri dornici de distracție și la turiști interesați de cultură. Încheiem sezonul cu satisfacția unor rezultate bune și cu optimism pentru anul viitor: un an special pentru stațiunea Mamaia, care va marca o nouă etapă de dezvoltare.” - a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.


OMD Mamaia Constanța: rol și direcții de viitor

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța este structura responsabilă cu promovarea, coordonarea și dezvoltarea stațiunii Mamaia și a municipiului Constanța ca destinații turistice de top, atât pe plan național, cât și internațional.

Misiunea organizației este de a crea o imagine unitară și coerentă, de a implementa campanii de promovare integrate și de a susține evenimente care să atragă turiști în toate anotimpurile.

Odată cu încheierea sezonului estival, OMD Mamaia Constanța își îndreaptă atenția spre campania de toamnă, ce include:
  • participarea la târguri internaționale de turism;
  • consolidarea relațiilor cu partenerii externi media, tour-operatori, jurnaliști și influenceri;
  • organizarea și sprijinirea unor evenimente culturale sub egida „Valuri de Cultură”, cu accent pe Constanța ca oraș al istoriei și artelor.În plus, vremea blândă din lunile septembrie și octombrie și interesul tot mai mare pentru sejururi în afara vârfului de sezon ne determină să mizăm pe atractivitatea toamnei pe litoral, cu un calendar special de manifestări.

Sezonul estival 2025 a demonstrat că Mamaia și Constanța pot oferi mult mai mult decât vacanțe la mare: un calendar variat de evenimente, atracții pentru toate vârstele, tradiție și inovație deopotrivă. Rezultatele vizibile ale acestui an sunt dovada că, printr-o strategie bine pusă la punct și o colaborare constantă cu actorii din turism și cultură, destinația își consolidează statutul de pol al turismului românesc.


OMD Mamaia Constanța își reafirmă angajamentul de a promova litoralul românesc și de a investi în dezvoltarea sa, astfel încât turiștii să revină cu aceeași bucurie, an de an.






Citește și:
Constanța, „perla” litoralului românesc, promovată printr-un nou clip realizat de OMD Mamaia Constanța (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii