Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dus în arest pentru înşelăciune Lotreanu - juniorul care contrazice exemplul tatălui (document)

ro

10 Jan, 2011 02:06 4243 Marime text
Încătuşat pentru 29 de zile sub suspiciuni de comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Alexandru Cătălin Lotreanu, fiul fostului şef al Secţiei 1, Dumitru Lotreanu, nu se află la primul contact cu legea penală. În ciuda faptului că tatăl său şi-a construit o carieră în slujba legii, se pare că Juniorul Lotreanu se ambiţionează să-i contrazică exemplul. Pe de altă parte, asociat unic al L.A. Automobile, tânărul şi-a scos recent la vânzare Audi-ul şi BMW-ul, pe un site de profil.

În prezent închis în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în 2006 Alexandru Cătălin Lotreanu fusese inculpat într-un proces de loviri sau alte violenţe. Concret, Lotreanu cel mic a fost deferit instanţei de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, victimă fiind Daniel Rafte. Alături de Lotreanu a fost trimis în judecată şi Silviu Ionel Ştefancu. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa sub numărul 1598/212/2006 (767/2006), primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 14 decembrie 2006, când procesul s-a amânat din cauză că au lipsit părţile implicate. În cele din urmă, după mai multe amânări, procesul penal împotriva lui Lotreanu şi Ştefancu a încetat, după ce partea vătămată şi-a retras plângerea formulată împotriva lor. Pe 23 martie 2007, juniorul Lotreanu a scăpat de dosarul penal. Totuşi, de-a lungul anilor, numele său a fost asociat cu mai multe scandaluri, în care Cătălin Lotreanu a fost figura centrală.

Audi şi BMW, puse la bătaie

În prezent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa i-au întocmit dosar penal pentru infracţiuni la legea privind comerţul electronic şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Cu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile emis pe numele său de judecătorii Tribunalului Constanţa, Lotreanu cel mic se va prezenta la începutul acestei săptămâni în faţa magistraţii Curţii de Apel, care îi vor judeca recursul promovat împotriva arestării sale. În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Cătălin Lotreanu, este de menţionat că acesta aparţine cercului particularilor constănţeni, fiind asociat unic al firmei L.A. Automobile SRL Constanţa. Conform datelor furnizate de www.vrajitorul.eu, societatea a fost înfiinţată în septembrie 2007 şi are ca obiect principal de activitate comerţul cu automobile. Membru fondator şi asociat unic este Alexandru Cătălin Lotreanu, iar capitalul social al firmei este de 200 de lei. Potrivit informaţiilor oferite de Registrul Comerţului, societatea lui Lotreanu junior este în stare de funcţiune, dar nu are bilanţul anual depus pentru anii 2007, 2008 şi 2009. Pe de altă parte, potrivit site-ului anunturi-auto.4tuning.ro. Lotreanu îşi vinde Audi-ul A4 cu 21.999 de euro, şi BMW-ul M5, cu 29.999 de euro.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii