Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:40 25 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ct100.ro „Concentrarea intensă asupra unei sarcini îi poate orbi efectiv pe oameni, chiar față de stimuli care în mod normal atrag atenția

ro

05 Apr, 2018 11:07 508 Marime text
Cea mai spectaculoasă demonstrație a fost oferită de Christopher Chabris și Daniel Simons în cartea lor „Gorile invizibilă”. Ei au turnat un scurt film cu două echipe care făceau schimburi de pase cu mingi de baschet, o echipă purtând tricouri albe, iar cealaltă tricouri negre. Cei care urmărea filmul au fost instruiți să numere pasele efectuate de către echipa în alb, ignorând jucătorii în negru. Este o sarcină dificilă și care te absoarbe cu totul. Pe la jumătatea filmului, o femeie costumată în gorilă apare în imagine, traversează terenul de joc, se lovește cu pumnii în piept și pleacă. Gorila este vizibilă timp de 9 secunde. Multe mii de oameni au văzut filmul și cam jumătate dintre ei nu au remarcat nimic neobișnuit. Sarcina continuă – și mai ales instrucțiunea de-a ignora una dintre echipe – e ceea ce provoacă orbirea. Dintre cei care urmăresc materialul video fără să aibă acea sarcină de îndeplinit, nimănui nu i-ar putea scăpa gorila. După cum remarcă autorii, cea mai remarcabilă observație a studiului lor este aceea că rezultatele li se par oamenilor foarte surprinzătoare. Într-adevăr, privitorii care nu au perceput gorila sunt la început siguri că aceasta nu a fost în film – nu-și pot imagina cum ar putea să le scape un eveniment atât de șocant.

Studiul ilustrează două fapte importante legat de mințile noastre: putem fi orbi în fața evidenței și suntem, de asemenea, orbi față de propria noastră orbire.”

Paragraful de mai sus este extras din cartea laureatului Nobel pentru economie, Daniel Kahneman, „Gândire rapidă, gândire lentă”, pagina 44.

De fiecare dată când citesc despre acest experiment, mă gândesc la faptul că poate fi interpretat și în alt mod. Suntem orbi în fața evidenței și acest lucru ne face să pierdem din vedere lucrurile importante în viață. Ne irosim timpul în dispute sterile politice, în scandaluri financiare, discutăm despre politicieni neisprăviți și despre primari corupți, despre șpăgi, despre recompensarea zilelor de închisoare, despre autostrăzi care nu se mai fac, despre gunoaie, taxe pe care unii le vor mai mici, mașini mai scumpe, vacanțe mai îndepărtate de casă.

Dincolo de toate acestea există lucrurile importante, pe care le-am pierdut, cumva, din vedere: zâmbetul copiilor, liniștea familiei, fericirea lucrurilor mărunte, cărțile bune, tihna duminicilor, mirosul serilor de vară.

Unele dintre preocupările de mai sus sunt, evident, normale. Altele nu. Cred că orice persoană echilibrată și rațională nu poate să-și reprime un sentiment de ură, de ciudă, de frustrare pentru că nu ne putem bucura de aceste lucruri. Așa cum cei din experimentul de mai sus numărau pasele, noi suntem preocupați să numărăm banii pe care îi câștigăm (mulți sau puțini, nu contează), dar și să observăm – fără să vrem – cum mediul în care trăim se urâțește, parcă, pe zi ce trece.

Uitați-vă la Constanța ultimilor ani: dispar spații verzi, apar blocuri unde nici nu te aștepți, fără locurile de parcare stabilite chiar de actualii consilieri, care votează din cine știe ce motive, dispar locurile de joacă pentru copii, iar în loc apar numai promisiuni, dispar chiar poduri, cum e cel de la Butelii, care nu are nici acum un termen pentru reabilitare. Dispar și parcurile pe care le aveam, cum e cel Arheologic, așa cum au dispărut, în urmă cu mulți ani, la fier vechi, tramvaiele, singurul transport ecologic din oraș. Ecologic, așa cum ar trebui să avem, nu autobuze Diesel, de care vrem să cumpărăm, în condițiile în care Europa civilizată interzice motoarele Diesel în orașe.

Noi suntem orbi, dar orbi sunt și cei care ne conduc. Orbi că nu văd problemele reale ale acestui oraș, orbi pentru că dau Constanței nota 9, ca aspect și funcționalitate. Sau poate le văd și pur și simplu sunt neputincioși sau dezinteresați sau pur și simplu prea… individualiști.

Din păcate, mulți dintre noi suntem orbi față de propria orbire.

Autor: Cristi HAGI
Articol preluat de pe ct100.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii