Fost polițist, în atenția Curții de Apel Constanța, după ce ar fi intrat peste un vecin căruia i-ar fi aplicat o „corecție”!
Fost polițist, în atenția Curții de Apel Constanța, după ce ar fi intrat peste un vecin căruia i-ar fi aplicat
335
Marime text

La Curtea de Apel Constanța a avut loc primul termen într-un dosar în care un bărbat din Gârliciu a primit o amendă penală, după ce ar fi fost implicat într-un caz de violență parcă desprins din filmele de acțiune!
Inculpatul, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, a fost condamnat în primă instanță după ce, spun procurorii, mascat cu o cagulă și îmbrăcat în haine de camuflaj, ar fi pătruns în curtea unui vecin pentru a-i aplica o corecție fizică, deranjat de muzica dată prea tare.
Filmul violențelor
Incidentul care a dus la trimiterea în judecată a inculpatului Daniel Paul Slobodnicu a avut loc în vara anului 2024, în localitatea Gârliciu. Potrivit rechizitoriului, pe fondul unui conflict spontan generat de volumul muzicii, inculpatul a pătruns fără drept în curtea victimei, Dumitru Eftincă.
Elementul șocant al dosarului este pregătirea atacului: Slobodnicu, deși vecin cu victima de peste 20 de ani, a ales să se mascheze cu o cagulă și să poarte un costum de tip airsoft/camuflaj. Odată intrat în curte, acesta l-a lovit pe proprietar cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. Martorii, mai mulți tineri care se aflau pe terenul de fotbal al școlii din apropiere, l-au identificat pe agresor în ciuda măștii, recunoscându-i statura și mersul specific. Mai mult, unul dintre martori l-a găsit pe acesta ascuns în spatele unui morman de pietriș, moment în care inculpatul și-ar fi recunoscut fapta, motivând că „muzica era prea tare”.
Ce condamnare a dictat Judecătoria Hârșova
Deși inițial a negat faptele în fața procurorilor, susținând că este victima unei răzbunări a localnicilor pentru perioada în care a lucrat ca polițist în zonă, Daniel Paul Slobodnicu și-a recunoscut vinovăția în fața instanței de fond, solicitând procedura simplificată.
Judecătoria Hârșova a pronunțat pe 1 aprilie 2026 o sentință de condamnare pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu:
Pedeapsa rezultantă: O amendă penală în cuantum de 8.050 lei.
Despăgubiri: Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale către victimă.
Instanța a reținut că atitudinea inculpatului, care a considerat că își poate face singur dreptate prin violență și pătrunderea în spațiul privat al altei persoane, este inacceptabilă, cu atât mai mult cu cât acesta are experiență în domeniul ordinii publice.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, cu aplic. art. 374 alin. (4) Cod procedură penală, în referire la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 61 alin. (1), (2) Cod penal şi art. 61 alin. (4) lit. c) Cod penal, Condamnă pe inculpatul (...), cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. (2) Cod Penal, la pedeapsa de 6.300 lei amendă penală, reprezentând 180 zile-amendă cu o valoare a zilei - amendă de 35,00 lei.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, cu aplic. art. 374 alin. (4) Cod procedură penală, în referire la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 61 alin. (1), (2) Cod penal şi art. 61 alin. (4) lit. c) Cod penal, Condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă prev. şi ped. de art. 224 alin. (2) Cod Penal, la pedeapsa de 5.250 lei amendă penală, reprezentând 150 zile-amendă cu o valoare a zilei - amendă de 35,00 lei.
În baza art. 38 alin. (2) şi 39 alin. (1) lit. c) Cod penal, Dispune ca inculpatul (...) să execute pedeapsa rezultantă de 8.050 lei amendă penală, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 6.300 lei la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă pecuniară stabilită, respectiv 1.750 lei, reprezentând un număr de 230 de zile-amendă cu o valoare a zilei - amendă de 35 lei pe zi.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal, respectiv asupra posibilităţii instanţei de a înlocui amenda cu închisoarea în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a amenzii.
În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală rap la art. 19 alin. (1), (2), (4), (5) Cod procedură penală şi art. 1357 şi urm. Cod civil, Admite - în parte - acţiunea civilă formulată de partea civilă (...), şi obligă pe inculpatul (...), la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul (...) să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei azi, 01 aprilie 2026.
Document: Hotărâre 51/2026 01.04.2026
Procurorii au contestat decizia
Sentința, în schimb, nu a fost pe placul procurorilor, întrucât Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova a declarat apel, dosarul fiind înaintat spre soluționare la Curtea de Apel Constanța.
Drept urmare, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, părțile din dosar au fost citate miercuri, 20 mai 2026, la primul termen în faza apelului. Instanța a amânat pronunțarea în cauză până la jumătatea lunii iulie, anul curent.
Oricare va fi decizia, va rămâne definitivă!

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Fost polițist, condamnat după un atac „în stil comando” asupra unui vecin. Dosarul a ajuns pe masa Curții de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


