Partidul condus de Diana Șoșoacă susține că Președintele României a propus unui senator SOS România să preia funcția de premier
Partidul condus de Diana Șoșoacă susține că Președintele României a propus unui senator SOS România să
174
Marime text
Partidul S.O.S. România susține într-un comunicat de presă că a fost contactat astăzi de Administrația Prezidențială pentru o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Potrivit documentului citat, consultările sunt programate să aibă loc în data de 21 mai 2026, „după ce au fost chemate așa-zise grupuri ilegale și neconstituționale din Parlament, încălcându-se flagrant Constituția României, ceea ce demonstrează că Administrația Prezidențială s-a transformat într-un veritabil grup infracțional organizat“.
PRECIZĂRI:Probabil că neconstituționalul și ilegitimul Nicușor Dan s-a gândit la problema libertății de exprimare și a abrogării legilor Vexler, inițiatorul abrogării fiind Partidul S.O.S ROMÂNIA prin Senatorul Dumitru Manea, alias Miron Manega, dată fiind întoarcerea ultimei Legi Vexler de către Nicușor către Parlament și încercarea lui nereușită de a se infiltra în mișcarea naționalistă.
Mai mult, așa se explică de ce neconstituționalul Nicușor Dan a menținut strângerea de mână cu Senatorul Dumitru Manea când i-a și spus că îl felicită pentru proiectul de lege privind abrogarea Legii Vexler.
Având în vedere această propunere, partidul S.O.S ROMÂNIA a convocat Comitetul Național de urgență.
În conversația telefonică prin care a fost anunțată noua rundă de consultări, Nicușor Dan i-a transmis Senatorului Miron Manega următorul mesaj:
" Bună ziua, d-le Senator. Nu am reușit să o contactăm pe doamna Președinte Diana Iovanovici-Șoșoacă, astfel că vă anunțăm pe dumneavoastră direct cu privire la faptul că ne-am aplecat mai mult asupra celor discutate cu delegația S.O.S ROMÂNIA, și ne gândeam dacă nu ați vrea să discutăm cu privire la posibilitatea ca dumneavoastră să conduceți Guvernul României, mai ales că aveți un program de guvernare foarte apreciat de români? Credem că ar fi oportun să ne vedem mâine, după consultările cu grupurile nou formate din Parlament și neafiliați."
Răspunsul domnului senator: "Care este legitimitatea și constituționalitatea acestor grupuri? Vom discuta după ce mă consult cu doamna Președinte și colegii din conducere." - se arată în comunicatul citat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


