Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 20 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO+VIDEO. Declarațiile Biancăi-Diana Adăscăliței, administratorul beach barului clubului ARGO, care a ars aseară în Mamaia

ro

20 May, 2026 11:23 711 Marime text

Aseară, 19 mai 2026, un incendiu violent a izbucnit la beach barul clubului ARGO din stațiunea Mamaia, județul Constanța.

În timpul incendiului, s-a distrus în totalitate beach barul clubului sus menționat, iar  flăcările s-au întins ulterior  pe o suprafață de 250 de metri pătrați.

Societatea ARGO CAFE SRL din Mamaia are în spate un acționar unic și administrator și anume: Bianca-Diana Adăscăliței.

Aceasta deține 100% din părțile sociale și are un mandat de administrator cu drepturi depline extins până în anul 2073.

Declarația Biancăi-Diana Adăscăliței, în urma celor întâmplate:

„Eram acasă. Știu doar că m-a sunat cineva de aici cu video. Ardea totul. Soțul a plecat încoace. Nu pot să-mi dau seama, adică instalația electrică fusese verificată înainte de 1 mai.
Era totul în regulă, era totul închis. Urma să deschidem săptămâna viitoare. Deci îmi este greu totuși să cred că pornește ceva din senin”.

Întrebată fiind dacă exista paznic în locație, aceasta a menționat:

Aveam paznic, doar că se pare că anunțase ieri dimineață că va întârzia aseară. Nu știu motivele”.

În privința pagubelor, administratora clubului ARGO a declarat că nu au apucat să facă toate estimările, dar acestea sunt destul de mari, dat fiind faptul că boxele arse aveau o valoare foarte mare.

„Încă nu am apucat să facem toate estimările, dar destul de mari pentru că numai boxele alea au o valoare foarte mare, aproximativ un miliard”.

Au fost distruse și mobilierul, boxele, calculatoarele. Urma să deschidem săptămâna viitoare, deci mai trebuia doar să amenajăm partea de plajă. Restul cumva era amenajat. Avem și camere video, dar au ars și acelea”.

 Bianca-Diana Adăscăliței, menționează că ieri, 19 mai a fost și ziua ei de naștere, iar acest eveniment neplăcut și ”incendiar” i-a stricat ziua:

„Instalația electrică fusese verificată. Adică înainte de 1 mai am verificat absolut totul aici. Era ziua mea de naștere ieri, să zic a fost incendiară. Ce să spun? Cum să zic?”

 

Întrebată fiind dacă avea asigurare, aceasta a menționat:

 

„Nu face nimeni asigurare pe plajă, dar dacă există cineva care face pentru următoarea construcție, mi-aș dori și eu”.

Mai departe vom reconstrui să vedem când și cum. Dar cu siguranță o să dăm drumul pe plajă, o să renaștem din cenușă, o să punem ce avem, o să punem mese și o să încercăm să funcționăm cum o să reușim și sunt convinsă că și oamenii o să ne fie alături.”

În urma incendiului, au fost afectate și alte anexe, rămânând toaletele.

„Așteptăm și noi expertiza ISU. Dar practic de 1 mai am avut un festival aici, am avut consumatori, am avut o groază de lucruri care au funcționat și a fost totul absolut în regulă. Adică efectiv era totul închis aseară, nu existau consumatori, nu funcționa nimic. Restaurantul închisesem la ora 21:00. Totul s a întâmplat între 21:00 și 22:00.


Nu aveam angajați aici. Plecaseră la ora 21:00 și închiseseră restaurantul. Nici o cameră de la restaurant nu vede nimic. O să verificăm totuși toate camerele”.

 



Citește și:
Beach barul clubului ARGO, făcut scrum în câteva ore. Cine controlează businessul din umbra flăcărilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii