Tragedie pe DN52 între Alexandria și Furculești! Medicul Amalia Opriș a murit după 11 zile de agonie în urma accidentului devastator
Tragedie pe DN52 între Alexandria și Furculești! Medicul Amalia Opriș a murit după 11 zile de agonie în urma
20 May, 2026 13:20
ZIUA de Constanta
236
Marime text
236
Marime text

- Medicul Amalia Opriș, rănită grav în accidentul devastator produs pe DN 52, între Alexandria și Furculești, a murit după 11 zile de luptă pentru viață.
Medicul Amalia Opriș, rănită grav în accidentul devastator produs pe DN 52, între Alexandria și Furculești, a murit după 11 zile de luptă pentru viață. Femeia fusese scoasă încarcerată dintre fiarele contorsionate ale mașinii și transferată în stare critică la un spital din București, însă medicii nu au mai reușit să o salveze, conform stiripesurse.ro.
Medicul rănit în tragedia de pe DN 52 a murit după 11 zile de luptă pentru viață
Tragedia care a șocat județul Teleorman la începutul lunii mai are un deznodământ și mai dureros. Amalia Opriș, medic specialist în cadrul Spitalului Municipal Turnu Măgurele, a murit după 11 zile de suferință, în urma accidentului cumplit produs pe DN 52, între Alexandria și Furculești.
Femeia fusese transferată în stare gravă la un spital din București imediat după impactul devastator din seara de 8 mai, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici, organismul său nu a mai rezistat.
Vestea morții sale a provocat un val de emoție atât în rândul colegilor din sistemul medical, cât și în comunitatea locală, unde era cunoscută și apreciată.
Impact devastator după ce un șofer ar fi intrat intenționat pe contrasens
Accidentul s-a produs pe DN 52, după ce un Opel condus de un bărbat de 35 de ani din comuna Ciuperceni ar fi pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un BMW condus de medic.
Potrivit informațiilor apărute ulterior în anchetă, înaintea tragediei ar fi avut loc un conflict în familie, iar bărbatul ar fi plecat de acasă împreună cu fiica sa de 5 ani cu intenția de a-și pune capăt zilelor.
Impactul dintre cele două mașini a fost extrem de violent. Autoturismele au fost distruse aproape complet, iar piese și componente ale motoarelor au fost aruncate pe zeci de metri.
Șoferul Opelului a murit pe loc.
„Mami, mami”. Scene dramatice imediat după accident
Fetița de 5 ani a fost găsită de martori căzută în partea din față a mașinii, speriată și plângând.
Potrivit celor prezenți la fața locului, copilul striga încontinuu „mami, mami”, în timp ce oamenii încercau să o scoată din autoturism și să o liniștească până la sosirea echipajelor medicale.
În același timp, medicul rămas încarcerat în BMW striga după ajutor, însă salvatorii nu au putut interveni imediat, deoarece femeia era prinsă între fiarele contorsionate.
Pentru că fetița continua să strige după mama sa, salvatorii au crezut inițial că ar putea exista și o a patra victimă, posibil proiectată în afara mașinii în urma impactului. Zeci de minute, pompierii și polițiștii au căutat pe câmpul din apropierea șoselei, însă suspiciunea nu s-a confirmat.
Transferată în stare critică la București
După ce a fost extrasă dintre fiare, medicul a fost intubat și transportat de urgență la spital.
Ulterior, femeia a fost transferată la București, unde a rămas internată în stare critică timp de aproape două săptămâni.
Marți, 19 mai, familia și colegii au primit vestea că aceasta a pierdut lupta pentru viață.
Ancheta continuă
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia de pe DN 52.
Citește și:
VIDEO: Scurtcircuit electric, cauza probabilă a incendiului devastator de la beach barul Argo din Mamaia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


