Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de 368.000 de lei în 5 zile în urma controalelor inspectorilor sanitari veterinari pe litoral

ro

08 Aug, 2020 08:07 1428 Marime text
Seria controalelor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe litoral, este în plină desfășurare la unităţile de alimentație publică aflate în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Medicii veterinari care activează în cadrul ”Comandamentului Sezon Estival 2020,” au verificat, în intervalul 3 – 7 august, 163 de unități  de alimentație publică: 54 de restaurante, 2 cafe-baruri, 2 pizzerii, 23 de unităţi tip fast – food, 4 braserii, 12 unităţi de tip bufet, 15 baruri,un snack-bar, 3 rulote, 28 de magazine alimentare, 10 laboratoare de cofetărie/patiserie, o gelaterie, un stand cu produse alimentare, 3 unități tip bistro, o tonetă și o autoutilitară.

Au fost constatate abateri de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor la 60 de unități, respectiv: 18 restaurante, 8 unități tip fast – food, 8 unități tip bufet, o rulota, 6 magazine alimentare, 7 baruri, 2 bistro, o braserie, 2 laboratoare cofetărie/patiserie, un mijloc de transport auto și un stand cu produse alimentare.

Neregulile au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 368.000 de lei.

De asemenea, a fost emisă o Ordonanța de suspendare temporară a activității pentru o unitate de tip fast food și au fost confiscate şi retrase de la vânzare 118 kg de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.
Dintre deficiențele constatate de inspectorii  sanitari veterinari cu ocazia acestor controale menționăm:
  • manipularea neigienică a produselor alimentare;
  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar-veterinar;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • depozitarea ouălor în condiţii necorespunzătoare;
  • depozitarea, alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică;
  • funcționarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii