Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activițăți de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în zonele aglomerate de pe raza Constanței

ro

16 Oct, 2019 12:23 1068 Marime text

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității
împreună cu polițiști din cadrul Secției 3 au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului în zonele aglomerate de pe raza municipiului Constanța.

În acest context, polițiștii au oferit cetățenilor materiale cu sfaturi de prevenire, acordând o atenție deosebită persoanelor vârstnice, care pot deveni victime ale infracțiunilor de furt din locuințe și tâlhărie, ca urmare a neglijenței în ceea ce privește luarea unor măsuri optime de siguranță.

Astfel, aceștia au fost sfătuiți să evite deplasarea pe timpul nopții în zonele slab iluminate și necirculate, să nu poarte bunuri de valoare la vedere și, indiferent de pretext, să nu se lase conduși de persoane necunoscute în locuri retrase.         
 
Totodată, polițiștii le-au transmis cetățenilor câteva sfaturi importante cu privire la păstrarea în siguranță a locuințelor și autoturismelor.

Activitățile desfășurate fac parte din Programul național și local de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului.

Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii