Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:47 10 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

21 mai - Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

ro

21 May, 2020 08:15 772 Marime text
  • Pe 21 mai, creştin-ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
  • Sărbătoarea are o importanţă deosebită pentru constănțeni pentru că cei doi sfinţi sunt ocrotitorii oraşului Constanța.

În fiecare an, pe 21 mai, creştin-ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Pentru constănţeni, sărbătoarea are o importanţă deosebită, având în vedere că cei doi sfinţi sunt ocrotitorii oraşului.
 
Cele mai cunoscute fapte ale celor doi sfinţi sunt legate de preţuirea pe care aceştia au acordat-o creştinismului. Astfel, împăratul Constantin i-a ajutat pe creştini să intre în legalitate, iar împărăteasa Elena, mama sa, a găsit crucea pe care a fost răstignit Iisus.
 
Înainte de a descoperi valorile creştinismului, împăratul Constantin se închina zeilor romani, până când, într-o zi, înaintea unei bătălii, i s-a arătat pe cer semnul crucii, însoţit de literele de foc: „Prin acest semn, vei învinge“.
 
Noaptea, împăratul L-a visat pe Iisus Hristos, care îl îndemna să confecţioneze un steag inscripţionat cu semnul crucii, pentru a fi învingător. După ce a câştigat bătălia cu Maxenţiu, prin inspiraţie divină, împăratul Constantin şi-a schimbat părerea despre creştinii ce aveau ca principal simbol al credinţei crucea sfântă. Astfel, devenit stăpân al Romei, Constantin a semnat un decret de încetare a prigonirii creştinilor. În lucrările sale, Constantin a fost susţinut de mama sa, împărăteasa Elena, care a mers la Ierusalim pentru a găsi sfânta cruce pe care a fost răstignit Iisus. Ghidată de credinţă, aceasta o găseşte. Elena moare în anul 327 şi, zece ani mai târziu, în 337, moare şi împăratul Constantin.
 
În calendarul popular, data de 21 mai are şi denumirea de Constantin Graur sau Constandinu Puilor, moment în care păsările cerului îşi învaţă puii să zboare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii