Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 14 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”. Artiști români și italieni vin la malul mării pentru trei seri dedicate tradiției și noului (FOTO) (P)

ro

14 Aug, 2026 15:31 191 Marime text
Sursa foto: Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” revine, între 21 și 23 august 2026, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, pentru o nouă ediție dedicată muzicii, talentului și tradiției.
 
Organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Festivalul „Mamaia” continuă una dintre cele mai frumoase și importante povești ale muzicii ușoare românești și își reafirmă locul de reper cultural al litoralului românesc.

Cu o istorie de peste șase decenii, Festivalul „Mamaia” este mai mult decât un concurs sau un spectacol. Este un loc în care s-au întâlnit generații de artiști, compozitori și interpreți, un spațiu al consacrării și al emoției, dar și o adevărată rampă de lansare pentru talente care au ajuns, ulterior, să scrie pagini importante în istoria muzicii românești.

De-a lungul timpului, pe scena Festivalului „Mamaia” au urcat artiști care au devenit nume de referință, iar cântece născute în cadrul festivalului au rămas în memoria publicului. Din această perspectivă, Festivalul „Mamaia” este parte din patrimoniul cultural al României și continuă să lege trecutul de prezent și prezentul de viitor.

Ediția din acest an păstrează această tradiție, dar privește cu încredere spre viitor. Timp de trei zile, publicul constănțean și turiștii aflați pe litoral vor avea ocazia să se bucure de întâlnirea cu artiști consacrați, ale căror cântece au însoțit generații întregi, dar și să descopere noi voci și noi povești muzicale.

Una dintre componentele esențiale ale festivalului rămâne concursul, desfășurat prin Secțiunea de Creație și Secțiunea de Interpretare. Pentru tinerii artiști, Festivalul „Mamaia” înseamnă șansa de a urca pe una dintre cele mai importante scene ale muzicii românești, de a-și prezenta talentul în fața unui juriu de specialitate și de a transforma un vis într-un început de drum.
 
Program artistic

 
Vineri, 21 august
Voltaj, Ovidiu Komornyik, Alexandru Anghel, Carmen Rădulescu, Natalia Barbu, Oana Sârbu, Nicola, Andreea Bălan și Monica Anghel.

Sâmbătă, 22 august
Antonia, Cristiana Sofia Damian, Anca Țurcașiu, Vlad Miriță, Ramona Bădescu, Catinca Leu, Nico, Irina Popa și Paula Seling.

Duminică, 23 august
Alessandro Safina, Bobby Solo, Marcel Pavel, Andrei Bănuță și Marta Verrecchia.


Spectacolele vor fi prezentate de Vlad Miriță, Anca Țurcașiu și Ramona Bădescu.
 
La pupitrul dirijoral se vor afla Andrei Tudor, Ionel Tudor și Rocco Pallazzo, iar acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară „Mamaia”.
 
Prin această ediție, Festivalul „Mamaia” își continuă una dintre cele mai importante misiuni: aceea de a descoperi și susține talentul, de a promova creația muzicală și de a crea o punte între artiștii consacrați și generațiile care vin din urmă.
 
După cum a mai subliniat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, Festivalul „Mamaia” este o parte importantă din identitatea culturală a României:
 
„Ne dorim să oferim tinerelor talente șansa de a urca pe această scenă emblematică și de a duce mai departe tradiția muzicii românești.
Festivalul „Mamaia” depășește statutul unui simplu eveniment artistic. De-a lungul celor peste șase decenii de existență, a devenit un reper al culturii românești și un adevărat patrimoniu al muzicii ușoare românești. Pe această scenă s-au lansat și s-au consacrat artiști care au marcat generații, au fost promovate creații care au devenit slagăre, iar publicul a trăit momente care au rămas în istoria muzicii românești.
Astăzi, avem responsabilitatea de a păstra această moștenire și, în același timp, de a-i deschide drumul către viitor. Festivalul „Mamaia” trebuie să rămână un loc în care talentul este văzut, încurajat și susținut, iar tinerii artiști primesc șansa de a-și face auzită vocea.”
 
La rândul său, Laura Abibula Stroe, director general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, vorbește despre responsabilitatea de a duce mai departe povestea festivalului:
 
„Festivalul Mamaia înseamnă responsabilitate, emoție și bucuria de a construi mai departe o poveste care aparține muzicii românești. Înseamnă șansa de a pune aceeași scenă la dispoziția unor generații diferite de artiști și de a crea întâlnirea dintre experiență și talent, dintre memoria cântecelor care au făcut istorie și energia celor care își încep astăzi propriul drum.”
 
Pentru publicul constănțean și pentru turiștii aflați pe litoral, cele trei zile de festival vor însemna muzică, emoție și întâlnirea cu artiști îndrăgiți, dar și cu cei care își construiesc acum propriul drum.
 
Biletele pot fi achiziționate:
  • De la casieria mobilă din Piațeta Perla, începând cu 14 august, de luni până duminică, în intervalul orar 15:00-20:00.
  • De la casieria Centrului „Jean Constantin”, după cum urmează:
            Luni- Miercuri: 09:00-15:00
            Joi-Vineri: 09:00-19:00
            Sâmbătă-Duminică: 10:00-19:00
Online de pe iabilet.ro, accesând acest link
 
Citește și:
VIDEO. Laura Abibula-Stroe - „Marele Trofeu al Festivalului Mamaia aduce și un premiu de 50.000 de lei” 

Ti-a placut articolul?

Comentarii