Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 08 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea, sub cod galben de caniculă și vânt. Ce temperaturi sunt anunțate de ANM

ro

08 Aug, 2026 10:11 261 Marime text
sursa foto: ANM

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, 8 august 2026, mai multe avertizări meteorologice de cod galben, care vizează fenomene precum caniculă, disconfort termic ridicat, intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică.


Cod galben de caniculă în Dobrogea

Prima atenționare este valabilă sâmbătă, 8 august, între orele 10:00 și 21:00 și vizează Banatul, Oltenia, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei.

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista, fiind prognozate caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor ajunge la 34–37 de grade Celsius.




Cod galben de vânt în nordul Dobrogei

O a doua atenționare este valabilă în intervalul 8 august, ora 10:00 – 23:00 și vizează cea mai mare parte a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și nordul Dobrogei.

În aceste zone, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50–70 km/h.

ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi posibile local și în vestul și sud-vestul țării, unde rafalele vor ajunge la 40–45 km/h, iar izolat pot depăși 50–55 km/h.



Averse torențiale și vijelii în mai multe regiuni

Cea de-a treia atenționare este valabilă sâmbătă, între orele 12:00 și 22:00, pentru jumătatea de vest a Munteniei, estul Olteniei, sudul și estul Transilvaniei și local la munte.

În aceste regiuni sunt prognozate perioade de instabilitate atmosferică, cu intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni.

Vântul poate ajunge la rafală la 50–70 km/h, iar pe arii restrânse poate depăși 80 km/h.

În intervale scurte de timp, de aproximativ 1–3 ore, cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp, iar în special în zonele montane, pe arii restrânse, pot fi de 30–50 l/mp.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică pot apărea, pe arii restrânse, și în restul Olteniei, Munteniei și Transilvaniei.

Meteorologii recomandă populației să urmărească actualizările privind evoluția vremii. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii