Constanța Stagiu în Qi-Kung şi Taiji-Quan, cu studenți chinezi, organizat de CS Marea Neagră. Școală de Vară româno-chineză, la Universitatea „Ovidius“ (GALERIE FOTO)
Constanța: Stagiu în Qi-Kung şi Taiji-Quan, cu studenți chinezi, organizat de CS Marea Neagră. Școală de
05 Aug, 2026 10:48
ZIUA de Constanta
252
Marime text
252
Marime text
Universitatea „Ovidius” din Constanța găzduiește, în perioada 21 iulie - 15 august 2026, cea mai amplă „Școală de Vară Româno-Chineză”, organizată în România, „Sea-Human-Mind: Bridging Seas, Minds and Culture”.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu prestigioasa universitate „Hangzhou Medical College” din China și marchează un moment de referință în internaționalizarea educației universitare românești.
Timp de aproape o lună, 31 de studenți din Republica Populară Chineză, vor participa la un program intensiv, care îmbină excelența academică, cercetarea aplicată și dialogul intercultural.
Curriculumul școlii de vară acoperă domenii de mare actualitate: medicină, medicină sportivă și de recuperare, comunicare medicală, cercetare științifică și inovare; oferind participanților acces la expertiza de vârf și la facilitățile moderne ale Universității „Ovidius”.
Proiectul se înscrie în strategia instituției de deschidere internațională, de consolidare a cooperării academice și de promovare a valorilor educației românești în spațiul global. Totodată, evenimentul reprezintă un pas important în dezvoltarea relațiilor culturale și de prietenie dintre România și China, fiind un exemplu de colaborare universitară durabilă și de impact.
Prin amploarea, structura și vizibilitatea sa, „Sea-Human-Mind: Bridging Seas, Minds and Culture”, devine cel mai mare program de acest tip organizat în România, în parteneriat cu instituții de învățământ superior din China, confirmând rolul Universității „Ovidius” din Constanța, ca actor academic strategic în regiunea Mării Negre și în rețeaua internațională de educație medicală.
Pe lîngă pregătirea academică, studenţii chinezi, au efectuat vizite în Constanţa, Tulcea, Bucegi, Adamclisi şi peştera Sf. Andrei. De asemenea, au participat la activităţi sportive, având un program deosebit de încărcat.
De miercuri, 5 august 2026, studenţii vor participa la un curs de Qi-Kung şi Taiji-Quan, care va fi organizat pe plaja Malibu, la Mamaia, de CS Marea Neagră Constanța (președinte, Florin Iordănoaia - 7 Duan Kung-Fu), între orele 19.00 - 20.30.
Responsabilul de proiect este profesorul universitar doctor Cristian Dan-Opariuc, de la Universitatea „Ovidius”.
Citește și:
Ziua Porţilor Deschise la Clubul Sportiv „Marea Neagră” (GALERIE FOTO)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


