Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:11 20 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviul online cu Paul Pârvu, jurnalist de investigaţii la dezvaluiri.ro s-a terminat Tema discutiei a fost „ Relaţia presă-putere în ultimii 20 de ani"

ro

04 Apr, 2011 18:21 8637 Marime text
01.jpgÎn urmă cu aproape 20 de ani, o expresie prezidenţială făcea ocolul României, din punctul de plecare Constanţa, iar „măi animalule" a devenit istorie. „De ce strigi, bă, ca animalu'?" Aceasta este celebra replică a lui Ion Iliescu, pe care a dat-o la Constanţa, unui jurnalist, în timpul vizitei prilejuite de Ziua Marinei, pe 15 august 1992, acum 19 ani. Vorba de duh nu a fost uitată niciodată de cetăţeni, Iliescu fiind deseori numit şi preşedintele „măi animalule". Dar cine este misteriosul jurnalist căruia i-a fost adresată expresia? Chiar şi acum, lumea crede că este vorba despre Radu Mazăre. Edilul Constanţei nu a negat niciodată şi nici nu a confirmat zvonul, cu toate că de multe ori a fost întrebat de incident, probabil pentru că i-a convenit să fie „victima" verbală a actualului coleg de partid. Cu toate acestea, „animalul" de serviciu era un reporter al ziarului Telegraf, Paul Pârvu, gratulat cu celebrul apelativ. Acum, Paul Parvu lucreaza in presa digitala.

Deşi este absolvent al Facultăţii de drept, Paul Pârvu nu a profesat niciodată. L-a atras în schimb marea şi şi-a permis ca pentru o scurtă perioadă să fie şi "patron de presă" . În zilele revoluţiei, mai exact pe 27 decembrie 1989, vedea lumina tiparului săptămânalul "Înainte" care însă după numai trei numere a intrat în legendă. Paul Pârvu nu este numai omul care l-a scos din pepeni pe preşedintele Iliescu, de-a lungul celor 20 de ani, făcând zile fripte tuturor politicienilor care s-au perindat la conducerea administraţiilor locală şi judeţeană.

Aflaţi culisele relaţiei presă -putere locală aşa cum s-au derulat în ultimii 20 de ani, joi de la ora 10.00 prin intermediului chat-ului direct pe site-ul: //www.ziuaconstanta.ro când discutăm împreună cu Paul Pârvu, jurnalist de investigaţii la dezvaluiri.ro 02.jpg

Realizator: Lavinia Siclitaru

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

1. In sfarsit un om normal :).  Când te-ai apucat de presă şi de ce? Cum ai inceput sa lucrezi propriu zis intr-o redactie?

P.P: Pe 23 decembrie 1989, la o zi dupa fuga lui Ceausescu mi-am dat seama ca viitorul meu nu poate fi , in acel context haotic cel putin, decat in relatia cetatean -factori de putere care tocmai se inscaunau. Cum: prin transmiterea informatiilor, in ambele sensuri. Iesiti complet bulversati si aproape total dezinformati din ceea ce se intamplase pana atunci, am realizat importanta informarii omului de rand dar si aceea a determinarii celui celor ce ne vor conduce din acel moment, sa nu-l imite pe Nicolae Ceausescu. Acesta a fost obiectivul a cel putin jumatate din presa romaneasca pana in 1996. N-am stat pe ganduri si profitand de faptul ca puteam procura hartie, zincuri pentru fotografii si spatiu la tipografie, pe 27 decembrie mi-am facut propriul meu ziar, scris numai de mine, un fel de manifest in patru pagini in care informatia era zero si opinia bubuia din fiecare cuvant. In febra momentului am uitat ca ziarul judetean de partid din Brasov se numea - "Inainte" - si l-am numit la fel.  Primul numar l-am impartit singur, 2000 de exemplu, pe care chiar le-or fi citit macar jumatate din cei care urcau sau coborau scarile de la metrou. Al doilea numar, a aparut o saptamana mai tarziu a ramas intr-o magazie si nu am mai putut sa recuperez nimic. Al treilea numar a fost tiparit dar nu a mai iesit din Casa Scanteii. 

Prima oara am intrat intr-o redactie a fost in martie 1990, in ceea ce s-ar fi putut numi redactie - saptamanal "Contrast" - o camaruta mobilata cu lazi goale cu bere, in sediul fostei scoli de partid, actualul sediu UMC, apoi beciul PNL de pe Vasile Parvan, alta camaruta de pe aceeasi strada, la defunctul partid social-liberal al lui Cerveni si in sfarsit datorita fortei de convingere, partial fizica, a lui Nicusor Constantinescu care a dialogat foarte mult cu presedintele de atunci al FSN, Barbu Danescu, ne-am mutat pe strada Dragos Voda.

2. Ce ai facut cu "atita libertate" dupa 1989?

P.P: In primii ani de dupa revolutie mi-am luat libertatea de a scrie despre oricine si orice, caci era , din acest punct de vedere, raiul ziaristilor. Incet, incet, in special proprietarii media au inceput sa muste din mar si am fost, cu totii alungati din "rai". Ca in Biblie, pana pe la jumatatea anilor 90, Eva patronatului si Adamul ziaristilor angajati au mai plans cu lacrimi si incet- incet a ajuns doar sa se zmiorcaie la poarta "Raiului Pierderii".

3. Nu erati atunci naiv? Nu exista pericolul unei "pierderi" a caraterului uman?

P.P: Dupa 1996, care a fost un punct de cotitura am plecat de la Poarta raiului si multi dintre noi am coborat cu picioarele pe pamant. Mai putin subsemnatul , dovada si faptul ca sunt intrebat in legatura cu viata personala.

4. Ai intrat în presa  postdecembristă prin Contrast, apoi Telegraf de Constanţa. Acolo s-au format numeroşi ziarişti. Te rog să-mi vorbeşti despre această experienţă.

P.P: Numerosii ziaristi crescuti in acea perioada s-au format intr-o atmosfera de libertate aproape totala printre sobolanii care ieseau din pardoseala cladirii de pe Dragos Voda si printre sobolanii, din strada sau in birourile eliberate de fostii demnitari comunisti care ne puneau la cale viitorul luminos, al carui prezent stralucitor il traim astazi. 

5. Cum se alegeau subiectele la inceputul anilor 90? Cum se desfasura o sedinta de redactie, o sedinta de sumar? Care era abordarea fata de politicul care se contura in aceea perioada?

P.P: Subiectele se alegeau in 90 pe criteriul adevarului si necesitatii pentru omul de rand, categorie din care faceam parte noi toti, inclusiv patronii de presa. 

O sedinta de sumar, la Contrast sau in primul an al Telegrafului era un balamuc total, pentru ca exista o sinceritate totala, mult romantism, voluntarism, de ce sa nu o spunem: destul diletantism, dar ne simteam bine pentru ca eram puri si ne consideram un fel de salvatori ai neamului, haiduci ai vremurilor pe care le traiam.

6.
Ai fost cenzurat, amenintat în perioada Telegraf, dar după? Ce compromisuri ai facut in aceasta meserie?

P.P: Cenzurat de nenumarate ori, inclusiv prin autocenzura pentru ca si eu ca si toti ceilalti am devenit din ce in ce mai impuri in raport cu ceea ce ne manase pe noi in lupta , atunci cand ne-am apucat de presa militanta eminamente, din perioada de inceput. Precizez ca amenintarile nu veneau dinspre patronat ci dinspre factorii de putere catre patronat iar acesta, a inceput sa se adapteze situatiei. 

Compromisurile sunt cele pe care le fac 99% din ziaristii din ziua de azi: mi-am asumat statutul de salariat intr-o societate privata, eu beneficiind totusi din partea patronilor mei de explicatii si argumente care sa ma determine sa actionez jurnalistic.

7.
Până unde poate merge libertatea de expresie?

P.P: Daca ne referim la jurnalist, deci la cel care face intermedierea intre realitate si receptorul demersului sau, consider ca in acest moment in Romania se apropie vertiginos de zero.

8.
Trebuie să ne oprim putin la episodul “Mai Animalule”, care te-a facut celebru, poate nu chiar atat de celebru cu te-ar fi facut intamplarea anului 1992 acum in zilele noastre…. Cum a fost atunci, la “vizita de lucru a tovarsului Ion Iliescu”, glumesc a preşedintelui Iliescu?

P.P: Pentru descrierea evenimentului in sine si al contextului in care s-a petrecut ar fi buna chiar o carte.

Am cautat-o cu lumanarea, pentru ca pentru noi, fie ca ne numeam Mazare, Parvu, Bacanu sau oricine altcineva din presa romaneasca, Iliescu era ceea ce zbieram noi in Piata Universitatii - "Iliescu pentru noi, este Ceausescu doi". Pentru mine, el a ramas asa, pentru fostii mei colegi, nu.

Intamplarea in sine nu a fost deci chiar o intamplare, nu l-am provocat pe presedinte, desi mi s-a tot sugerat in cele trei ore cat l-am asteptat in fata Prefecturii pe 15 august 1992. Pur si simplu nu am putut sa ma abtin sa nu-i arat cat de mult apreciam faptul ca ne fereste de o prea brusca trecere in normalitate. Nu ma asteptam ca sa fie atat de impresionat de insistenta mea, incat sa ma trezesc cu el de gat, pana in momentul in care a constatat ca din buzunar tocmai imi cadea o legitimatie mare, galbena pe care scria presa.

9.
La scurt timp a aparut in presa o alta varianta romantata. Stii la ce ma refer. Lumea neinformata care a luat din zbor informatia crede si astazi ca cel caruia i s-a adresat Iliescu a fost Radu Mazăre,  pe atunci şi el jurnalist. De altfel, edilul Constanţei nu a negat niciodată şi nici nu a confirmat zvonul, cu toate că de multe ori a fost întrebat de incident, probabil pentru că i-a convenit să fie „victima" verbală a actualului coleg de partid. Intre voi, tu si Mazare ati transat vreodata aceasta chestiune?

P.P: Varianta cu Radu Mazare "Măi animalule",  a aparut dupa ce acesta a ajuns primar. Radu Mazare a participat si el la acel eveniment in calitatea sa de redactor sef al Telegrafului. Fiind redactor sef era si singurul care avea un aparat de fotografiat mai performant. Ii multumesc pe aceasta cale, ca mi-a facut niste fotografii superbe, chiar daca a ratat momentul in care Iliescu m-a luat de gat, bine ca nu l-a ratat fotograful oficial al redactiei.

Revenind la legatura dintre - Mazare si apelativul "Mai animalule" - am observat si eu o repozitionare al primarului fata de acel episod, si, mai ales, fata de mine, cel care a primit respectivul apelativ. Totusi  niciodata in putinele discutii private pe care le-am mai avut dupa ce Radu Mazare a devenit primar, niciodata nu a facut referire la acest subiect si nici eu nu am facut-o.

Si mie mi s-a parut ca a incercat sa tina acest subiect intr-o zona gri, pe care eventual sa-l foloseasca in treburile lor interne de partid sau in diferite dispute politice cu adversarii. Sincer sa fiu, niciodata nu l-am vazut sau auzit arogandu-si asa-zisul merit pentru ca pe un presedinte l-a prostit, la un moment dat, canicula din Constanta, sampania bauta in biroul prefectului, Dragos Chilea si nervii provocati de contestatarii adunati sa-i ureze in ziua de Sf Maria,...demisia cat mai grabnica.

10.
Chiar asa, cum era Radu Mazare, ziaristul, colegul de redactie?

P.P: Ca ziarist, copraton si redactor-sef, Mazare pana la momentul 1996, cand a devenit deputat,era  fie “de pus la rana”, fie insuportabil, dar recunosc ca toti eram cuceriti si ambitionati de voluntarismul sau, de ambitia nemasurata si, atunci de dorinta sa de a fi apreciat si iubit chiar, de cetateanul de rand.

Mazare se comporta nu ca un ziarist de teren sau de investigatie ci conform functiei, aceea de redactor-sef: realiza conceptia ziarului, trase obiective - de genul "uite-l pe ala ce a facut", mai tarziu, totul transformandu-se in -"lasa-l pe ala ca nu-i singurul si e baiat bun". Mai scria editoriale, unele mai reusite, altele … noroc ca scria rar in Telegraf.

In perioada Contrast, cand erau foarte putini in redactie, Radu Mazare chiar s-a implicat in anchete, dar adevaratul “big hunter” cum ii placea sa fie numit, era Nicusor Constantinescu. Strutinski a fost ceea ce este si astazi, omul cu finantele, cel care dupa cum ii place sa se exprime, avea grija sa nu traim numai cu hartie de ziar si sa nu bem numai tus tipografic.

11.
Cu ce alti fosti ziaristi, actualmente potentati ai zilelor noastre ai mai lucrat in cei 20 de ani de presa?

P.P: De exemplu in redactia Contract, unul dintre cei mai activi, asociat si el cu cei trei numiti mai sus, era Valentin Ionescu  - Grizly cum il porecleam, care inca de atunci ne-a oferit imaginea unui viitor om de afaceri de mare succes. I-am cunoscut uneori foarte indeaproape pe toti marii promotori de presa ai anilor 90:  Bacanu,  pe cei de la Adevarul, Nistorescu, Cristoiu, pe cei din spatele lor, gen Mihai Carciog. Legat de episodul “Mai Animalule”  - CT Popescu desi era un simplu sef de departament de la Adevarul a fost singurul care a tinut cu mine din acea redactie, pusa atunci la picioarele puterii.

12.
Vorbim de relatia presa- politic, ziarist-politician.  Ce te deranjeaza cel mai mult la un politician? Hai sa luam cazul lui Radu Mazare pe care ai avut ocazia sa-l cunosti in dubla ipostaza…

PP: Ma deranjeaza multeîn general iar la Radu Mazare  in mod concret, ma deranjeaza ca nu mai actioneaza ca atunci cand era seful si colegul nostru, nu mai putem sa-l iubim la fel ca atunci si sa-l numim fratele nostru, al oamenilor de rand. Este valabil si pentru Nicusor Constantinescu. Imi pare rau dar asta nu inseamna ca nu apreciez si lucrurile bune pe care au reusit sa le faca in ultimii ani. Mi-as fi dorit ca ceea ce fac ei acum sa fie in concordanta deplina cu ceea ce ne doream cu totii, cand ne blestemau politicienii anilor 90.

13.
Îi cunoşti de peste 20 de ani. Multi politicieni nu stiu sa se exprime ok, clar, concis, fara interpretari, aluzii ulterioare, injurii. Care ar fi primul sfat pe care i l-ai da unui politician?

P.P: Sa nu uite ca si ei au fost ca noi.

14.
Politicianul  vorbeste pe intelesul celor multi, dar adesea necontrolat. Nu mai e nevoie sa spunem ca acest lucru pentru ziare e mana cereasca. Fie-mi iertata comparatia ireverentioasa, dar se stie cum functioneaza mecanismul psihologic in birtul satului: daca un individ a baut mai mult si face o prima afirmatie mai sloboda, intreg auditoriul se va stradui sa-i dea ghes si sa-l faca sa depaseasca orice limita. Am avut foarte putini oameni politici ai la Constanta. Aproape ca-i putem numara pe degetele de la o mana. Tu i-ai simtit? As risca un top 3 daca esti de acord…

P.P: Dupa parerea mea, explicatia succesului pe care l-a avut echipa Mazare-Constantinescu-Strutinski, consta tocmai in faptul ca din instinct, sau bine sfatuiti (Dumnezeu sa-l odihneasca pe dr Dida!), au reusit sa fie primele doua-trei animale politice functionale la nivelul orasului si judetului. Strict ca performanta politica, cei de pana la ei, ca si concurentii de pana acum, s-au comportant si au actionat ca niste cabotini, fara simt electoral.

In ultimul timp, se pare ca apare o concurenta serioasa pentru functiile cheie din administratie.

In afara de cei nominalizati, nu pot risca decat un top 1 daca ne referim la trecut: Stelian Dutu, un politician nascut, nu facut, cu care de altfel m-am judecat ani de zile, dar jos palaria in privinta capacitatii de a atrage electoratul.

15.
In relatia cu politicul, presa locala a simtit pumnul in gura in acesti 20 de ani s-au mai degraba a fost doar o relatie de subordonare directa avand in vedere ca mai multi politicieni au devenit si patroni de presa? … libertatea de astazi  ingradeste cumva calitatea presei?

P.P: Mai degraba a fost vorba de subordonare directa, pumnul pus in gura presei cel putin, la Constanta fiind doar referitor la selectia care se face in informarea publicului, alegandu-se doar anumite canale media sau in alta selectie, mai dura, care se realizeaza in privinta sustinerii economice a unor demersuri jurnalistice.

16.
"Cel mai neplacut gen de jurnalist care nu ne face cinste este jurnalistul santajist". Ai intalnit astfel de oameni? Ai scris la comanda? Ai fost cumparat?

P.P: Nenumarati. Am scris la comanda, ca doar eram un simplu angajat, nu am fost cumparat.

17.
Ca vechi jurnalist cum ai descrie traseul presei locale si  regionale în ultimii 20 de ani. Care au fost, în opinia ta, principalele schimbări in relatia cu puterea, cu politicul, apărute în mass-media?

PP: Presa locala si regionala este finantata din ce in ce mai greu, ceea ce o arunca in bratele diferitilor politicieni sau potentati economic.

18. C
rezi/simti ca presa din Romania are puterea care si-o aroga sau banul, politicul, justitia sunt mai puternice chiar decat dovezile cele mai clare scoase la iveala de catre unii jurnalisti?

P.P: Din pacate, presa nu este bagata in seama cu adevarat de politicieni, cu atat mai putin de justitie, fiind rarisime cazurile, in care Parchetele se autosesizeaza in urma unor matrapaslacuri scoase la iveala de presa.

19.
Vreau sa stiu daca simti ca munca depusa de tine si-a atins scopul sau a ramas doar un articol de presa, la fel ca majoritatea cazurilor descoperite de jurnalisti in ultimii 20 de ani? Care sunt riscurile jurnalismului de investigatie? Procesele in instanta?

P.P: Munca depusa de mine i-a ajutat pe unii oameni amarati, in cazuri concrete dar la modul general a fost vorba cunoscutului cantec: “Vanare de vant”. Este evidenta incercarea de anihilare a jurnalismului de investigatii, prin tararea in procese costisitoare si obositoare.


20.
Care sunt elementele cheie pe care trebuie sa le aiba un jurnalist ca sa faca o investigatie de succes? De ce jurnalistii fug de anchete? Unde sunt exclusivitatile de alta data?

P.P: Jurnalistii fug de anchete pentru ca nu stii peste cine dai la capatul firului, s-ar putea sa fie prietenul sau partenerul patronului tau.

21.
Jurnalistul de investigatii este putin diferit. El nu lucreaza cu biroul de presa, cu buletinul de stiri de la Politie. Mi-aduc aminte ca in urma cu 13 ani cand am intrat intr-o redactie, hmm, cred că erai şi tu pe acolo, cei care lucrau pe domeniile de eveniment – gen Politie, Armata, Justitie erau considerati jurnalisti de investigatii. Dupa ceva timp am inteles ca lucrurile nu stateau chiar asa. Voi lucrati cu surse, cu retele de surse. Zic bine?
Ce inseamna, din punctul tau de vedere, a fi jurnalist de investigatii?

P.P: Este din ce in ce mai greu sa faci jurnalism de investigatie si din cauza ca s-a instaurat o frica generala fata de consecintele pe care le-ar avea o sursa care si-ar spune of-ul in fata unui jurnalist. Lumea este speriata, timorata, iar secretomania este regula de baza, incepand cu institutiile statului sau ale administratiei locale care sunt chiar obligate de lege sa fie transparente.

22.
Ai  avut vreo investigatie care a esuat? Subiecte care au picat? Care ti s-a parut cea mai interesanta sau din care ai avut cel mai mult de invatat?

P.P: Nenumarate.

 Din ce in ce mai multe.

Au fost exact atatea cate imi trebuiau ca sa convinga sa continui.

23.
Ti s-a propus vreodata de catre o persoana „mai sus pusa” sa investighezi un anumit subiect? In caz afirmativ, cum ai reactionat si de ce?
Ce nu ai face niciodata ca jurnalist?

P.P: In zeci de cazuri, fie ca mi-au fost sugerate, fie ca mi s-au oferit bani sau avantaje, am reactionat intotdeauna prin a spune sefilor mei ceea ce mi s-a intamplat.

Nu as lua bani pentru a scrie un subiect.

24.
“Ziaristii sunt toti nebuni… sau cel putin nesanatosi. Alearga mereu ȋn cautarea stirilor. Dar vreau sa va asigur ca nu m-am plictisit nicio singura ora din viata facand aceasta meserie”. Te recunosti in spusele lui Randall? Ai un sfat pentru cei care vor sa devina jurnalisti?

P.P: Nu am niciun sfat pentru cei care vor sa devina jurnalisti, pentru ca dupa 21 de ani de presa, am eu inca mai multe intrebari decat raspunsuri.

25.
Acum lucrezi  mai mult in online. Mai exista vreun viitor pentru presa pe hârtie sau va urma o epoca a online-ului? Tu te potrivesti acestui tip de jurnalist de internet?

PP: Ziarul Dezvaluiri.ro a inceput ca ziar online dar de patru ani de zile avem o editie printata, saptamanala, difuzata prin retelele cunoscute din oras si judet. Presa scrisa va ceda treptat online-ului, dar nu va muri.

26.
Care e opinia ta despre subiectul mult discutat - Wikileaks? Julian Assange e un model pozitiv sau negativ pentru un jurnalist? (Vrei sa argumentezi?)

P.P: Este un exemplu perfect pentru un jurnalist, dar nefiind in posesia tuturor informatiilor legate de personaj si de proiectul sau, nu pot sa stiu daca este si un reper moral.

27.
Apropo de relatia presa – politic, jurnalistul Ion Cristoiu afirma ca :“Ziarele, dar mai ales televiziunile, au fost folosite pentru a şantaja demnitari”. Care este parerea ta?

P.P: Ion Cristoiu are perfecta dreptate dar uita sa spuna ca si el a facut parte, cel putin in doua ipostaze la "EVZ" si la o televiziune de succes din acest angrenaj.

28.
E o regula deontologica si bun-simt sa il intrebi si pe celalalt…. Ce te deranjeaza cel mai mult la un PR-ist,  purtător de cuvânt?

P.P: Cel mai mult ma deranjeaza faptul ca... suntem trimisi la el de catre conducerea institutiei respective, ceea ce iti omoara ancheta din start.

29. Dacă nu ai fi ales să te faci jurnalist, pentru ce altă profesie ai fi optat?

P.P: Dacă nu eram...probabil ca m-as fi facut... ziarist.

30.
Ai fost tentant vreo dată să te  implici în viaţa politică?

P.P: Niciodata nu m-au tentat functiile politice sau cele obtinute datorita implicarii politice dar raman un iremediabil naiv si cred ca democratia presupune si se face doar prin partide. Acestea trebuie curatate, chiar reinventate.

Mi s-a oferit in 1992, dupa episodul "Mai Animalule", oportunitatea sa candidez pe locuri eligibile pentru Parlament de catre toate partidele, exceptiile fiind constituite, de PSD, PRM, PSM si altele din aceeasi zona politica. I-am refuzat pe toti si nu regret acum, ca sa nu fiu si eu acuzat acum ca "am omorat speranta celor care credeau in partidele de dreapta".

31.
In afara de ale tale, ce titluri mai citesti?

P.P: Ma intereseaza presa, normal si in mod foarte sincer, fara sa vreau sa fiu un oaspete bun pentru gazdele mele de astazi, apreciez munca si rezultatele jurnalistilor constanteni din presa scrisa sau audio-vizuala.

Imi pare rau ca multi dintre colegii mei pe care-i stiu talentati, muncitori si inca entuziasti, nu sunt ajutati sa faca mai multa presa de investigatie pentru ca cetateanul de rand are mare nevoie de asa ceva. Asa cum ii cunosc eu, multi colegi, din toate redactiile ar putea sa faca lucruri foarte bune in acest sens.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 07 Apr, 2011 10:19 @Marius F.: este intrebarea care, cred eu, justifica prezenta mea in aceasta conversatie. Despre ce era presa in primii ani dupa asa-zisa revolutie s-a scris prea putin, desi ar de mare folos nu ca model ci ca obiect de studiu, pentru talentatii nostri colegii de astazi , scoliti intr-un cadru academic dar carora nu le-au prea zburat,la modul propriu, topoare pe la ureche, nu au fost atacati noaptea cu cutitul, nu au fost bagati la beci de politia in plina transformare si nu au trebuit sa suporte amenintari cu incendierea casei, uciderea parintilor s.a.m.d. Viata ziaristului era atunci, 99% romantica si 1% cerebrala. de la mazare si constantinescu cu atingere chiar si la creierul redactiei - strutinki -toate lumea se implica emotional, sentimental si cu atat mai mare este parerea de rau pentru ceea ce corespondentul nostru l-a numit viata unui redactia unui ziar de atunci.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 07 Apr, 2011 10:13 @Constanteanul :Daca ne referim la anii 90, concitadinul meu are perfecta dreptatem, suta la suta. Nici eu nu sunt un model pentru ziaristii de astazi, pentru ca cea mai mare parte a activitatii mele am desfasurat-o la un ziar care , din 1996 , cand cel putin unul dintre patroni a devenit om politic de varf, nu a fost altceva decat un ziar de partid, cu nuantele pe care pozitia echipei Mazare- Constantinescu -Strutinsky fata de partidul in care se afla la un moment dat ii individualiza in politica romaneasca. Paulica a avut si are probleme personale, dar acestea nu au decat indirect legatura cu politica, ziaristica sau relatiile cu fostii sai patroni.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 07 Apr, 2011 10:09 @Stefan Grosu 02: este mai mult decat adevarat ca statutul ziaristului, pe laturile morale si de probitate, pentru ca nu-mi place cuvantul deotologie folosit in exces si ajuns un paravan ... foarte transparent prin care iti ascunzi exact lipsa acestuia. Statutul jurnalistului a fost facut praf dar stiti vechea vorba romaneasca: nu ramane capra grivida, daca nu ridica putin coada.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 07 Apr, 2011 10:08 @Stefan Grosu 01: Am fost simplu membru de partid in partidele de dreapra intotdeauna, PNTCD, unul am fost chiar unul dintre fondatori, avand legitimatia cu nr 13. Desi mi s-a propus in mod frecvent, momentele cand se putea considera ca eram pe val, la inceputul anilor 90, am refuzat dintre-un motiv foarte simplu:am considerat ca este mult mai bine sa ma implic politic indirect, prin activitatea jurnalistica, pentru a promova idei in care credeam, pentru a ma ocupa de cazuri concrete, de la nivelul cetateanului de rand si sa-i lasa pe altii sa se urce in turnul de fildes.
  • Stefan Grosu 01 06 Apr, 2011 20:59 N-ati cochetat niciodata cu ideea de a intra in politica? Banuiesc ca v-ar fi mult mai bine decat la un ziar?
  • Stefan Grosu 02 06 Apr, 2011 20:57 In ultimii ani ziaristii s-au mutat de la un ziar la altul, de la o pozitie sustinuta la alta, de la o viziune la alta. Mie unul mi se parut ca a scazut calitatea ziarelor prin migratia jurnalistilor. presa scrisa nu mai are viitor, dupa parerea mea, ea nu mai poate creste.
  • Constanteanul 06 Apr, 2011 15:55 Cel mai grav este ca in toate timpurile postrevolutionare presa a fost parte din mafia politica, cu sau fara voie ei. Cati ziaristi adevarati au reusit sa supravietuiasca curati anilor 90? Din cate stiu eu, niciunul. Nici macar P.P. nu este un supravietuitor, Paulica a avut problemele lui personale.
  • Marius F. 06 Apr, 2011 15:52 sa povesteasca nea Paul ce viata era in redactia Contrastului si cum s-a denaturat ea dupa ce baietii destepti au prins gustul afacerilor!!