Interviu online cu boxerul Samuel Cioabă, de la CS Farul Constanța „Munca și ambiția pun în valoare talentul“
Interviu online cu boxerul Samuel Cioabă, de la CS Farul Constanța: „Munca și ambiția pun în valoare talentul“


- Multiplu medaliat, inclusiv cu aur, Samuel Cioabă are în continuare obiective înalte în box.
Pugilistul Samuel Emanuel Cioabă, de la CS Farul Constanța, se remarcă an de an în ring, iar eforturile și sacrificiile sale i-au fost răsplătite cu multe medalii, obținând inclusiv titlul de campion național la cadeți.
Originar din Fetești, județul Ialomița, Samuel, care e născut în anul 2008, locuiește la Năvodari, acolo unde a și început sportul de contact, în urmă cu mai mulți ani. Înainte de box, a mai practicat MMA, Ju-Jitsu Brazilian, kickboxing și Kempo, dar pugilismul i-a plăcut cel mai mult. La CS Năvodari, primul său antrenor în sportul de contact a fost Marcel Jipeanu. Ca pugilist al clubului din Năvodari, Samuel Cioabă a devenit campion național la cadeți, iar de trei ani activează la CS Farul Constanța, unde e antrenat de staff-ul tehnic format din Ionuț Gheorghe, Marcelică Tudoriu și Gabriel Oaidă.
În prezent, Samuel Cioabă evoluează la tineret, iar la această categorie, dar și la juniori a devenit vicecampion al României și al Cupei României. În ultimii ani, a fost mereu finalist în aceste două competiții naționale de primă mărime. S-a impus, de asemenea, și într-un concurs cu participare internațională, Gheorghieni Open, în 2022, dar și în alte turnee, ultimul succes fiind la Centura Tulcei, unde a triumfat la categoria 60 kg tineret, cu două victorii, ambele prin KO.
Cu obiective înalte înainte, Samuel Cioabă se pregătește zi de zi cu râvnă, pentru a ajunge mereu pe podium. Atât cel intern, cât și cel internațional. Cum a fost drumul său până acum în box, cât de greu este de urcat pe scara performanței și ce planuri de viitor are tânărul pugilist?

Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Samuel Cioabă, în cadrul unui interviu online, pe //www.ziuaconstanta.ro.
„Am tras de mine în toate reprizele“
Cum a decurs primul tău meci oficial? Ai avut emoții?
Am disputat primul meu meci oficial la Cupa României pentru cadeți, desfășurată la Arad. Inițial, în acel turneu trebuia să boxez la categoria -38 kg, apoi m-am mutat la categoria -44 kg. Am avut emoții foarte mari. Am intrat în meci, am tras de mine în toate reprizele, fără a-mi păsa de cine e adversarul meu și abia apoi am aflat că acesta era vicecampion european! Chiar și așa, am fost la un pas să-l înving. Evoluția pe care am avut-o, în meciul de debut, în fața unui boxer redutabil, mi-a dat încredere în continuare, indiferent de adversarul pe care l-am întâlnit.

La Centura Tulcei ține cel mai mult
Care e cea mai prețioasă victorie a ta de până acum, care îți e cel mai aproape de suflet?
Cel mai important succes al meu în box de până acum ar fi cel de la Gheorghieni Open, turneu internațional. Însă victoria care este cea mai importantă pentru mine din punct de vedere afectiv este una de dată recentă, de la Centura Tulcei, la care am câștigat categoria 60 kg tineret. Am disputat două meciuri și le-am câștigat pe ambele prin KO. Acest succes îmi dă o încredere și mai mare în forțele proprii pentru turneele viitoare.
Gervonta Davis, idolul său
Care e boxerul tău preferat, idolul tău, ale cărui carieră, personalitate și viață te inspiră în drumul tău pe care îl parcurgi în sport?
Pugilistul pe care îl idolatrizez este americanul Davis Gervonta, boxer profesionist, cu multe titluri la activ. Are 31 de meciuri în total la profesioniști, 30 câștigate, dintre care 28 prin KO, și in egal, fiind neînvins. Este stângaci și folosește upercutul de stânga ca armă în ring. Admir la el că nu este arogant, ca alți profesioniști, urcă în ring, câștigă și atât, nu face gălăgie, precum alții.
„Sunt cinci degete la o mână, toate te ajută în același mod“
Familia ta se mândrește cu doi boxeri de performanță, tu și fratele tău. Cât de mult v-a ajutat aceasta, la antrenamente și meciuri, prin susținerea pe care v-o acordați unul altuia? Există între voi și o rivalitate, în sens pozitiv, care v-a motivat să dați, în box, tot ce aveți mai bun în voi?
Fratele meu, Daniel, e mai mic decât mine cu un an și boxează la CS Năvodari. Faptul că suntem amândoi sportivi și boxeri ne-a ajutat foarte mult. Eu de mai multe ori voiam să mă las de box, la început îmi era mai greu, dar, cu sprijinul familiei, am tras de mine și am mers mai departe. Rivalitate între noi nu există, dar e o vorbă, ne-a spus și tata: sunt cinci degete la o mână, toate te ajută în același mod. Titlurile câștigate de unul îl motivează și pe celălalt, să fie mai bun.
Face ravagii cu directa de stânga
Care e lovitura ta preferată și care, în același timp, le provoacă cele mai mari „neplăceri“ adversarilor?
Lovitura mea preferată ar fi croșeul de dreapta, dar cea care le provoacă cele mai mari „daune“ oponenților mei din ring este directa de stânga, eu fiind stângaci. De altfel, ultimele două meciuri câștigate, la Tulcea, prin KO, au fost cu cele două lovituri: directa de stânga, respectiv croșeul de dreapta.
„Am fost tare mândru de mine“
Ce ai simțit în momentul în care ai devenit campion național și ai urcat pe prima treaptă a podiumului, primind medalia de aur? Cui i-ai dedicat acel succes?
Am simțit un sentiment foarte mare de fericire. Am fost tare mândru de mine că am ajuns să urc pe locul întâi. Victoria a fost dedicată în primul rând părinților mei, în al doilea rând maeștrilor, iar apoi mie.
.jpg)
„Boxul nu e făcut pentru oricine și nu oricine e făcut pentru box“
Cât de greu este să faci box, un sport de contact, dur, care, în plus, pe lângă pregătirea draconică din sala de antrenament, impune, pentru încadrarea în categoria de greutate la concursuri, și o perioadă de slăbire corporală?
Boxul e foarte greu, mereu am zis și voi spune mereu: acest sport nu e făcut pentru oricine și nu oricine e făcut pentru pugilism. Acestea erau unele dintre motivele pentru care vrut să mă las când eram mai mic. Erau slăbirea, antrenamentele intense, pregătirea continuă. Dar încet - încet m-am obișnuit, iar acum boxul și toate acestea fac parte din viața mea. Acum știu că de două - trei ori pe an, minimum, merg la turnee importante, Campionatul Național, Cupa României și un turneu internațional. M-am obișnuit cu acest ritm și beneficiez și de o îndrumare deosebită.
Mini-carusel de emoții și sacrificii mari
Cum a fost drumul tău de până acum din box, ai avut și perioade mai dificile, dar peste care ai reușit să treci?
Drumul meu prin box a fost, într-un fel, un mini-carusel de emoții, dar a fost pavat și sacrificii mari, pentru că mereu trebuie să le faci în acest sport. Maestrul Ionuț Gheorghe îmi oferă plăcerea și atracția continuă față de box, mereu simt nevoia de a fi în sală.
Munca și ambiția se completează
Talentul, munca sau ambiția, ce crezi că face, dintre acestea, cel mai mult diferența între un campion, cu spirit de învingător, statut pe care îl deții și tu, și un sportiv obișnuit, care nu reușește să ajungă la medalii?
Cel mai mult face diferența munca, dar ar trebui combinată cu ambiția de a trage continuu la antrenamente. Fără ambiție, degeaba muncești și invers, cele două se completează. Iar talentul îl dezvolți pe parcurs, nu e factorul hotărâtor, dacă nu muncești și nu ai ambiția de a câștiga permanent. Munca și ambiția pun în valoare talentul. Muncind și având ambiție, ajungi să ai și un talent aparte în box.
Hobby-ul său este muzica
Ce faci în timpul liber, care sunt hobby-urile tale și ce alte sporturi, în afară de box, își mai plac?
În timpul liber, în mare parte ies afară, îmi place foarte mult să socializez cu prietenii. Hobby-ul meu este muzica, ascult foarte mult trap și hip-hop. Iar în afară de box îmi plac și fotbalul sau baschetul uneori, sporturi cu mingea, mai jucăm cu prietenii.
Visul olimpic
Ce includ planurile tale de viitor în box, spre ce țintă te îndrepți în carieră?
Cea mai mare țintă pe care ne-am impus-o, atât eu, cât si maestrul meu, Ionuț Gheorghe, ar fi calificarea la Jocurile Olimpice din 2028 și o medalie acolo. Maestrul mi-a spus mereu că vrea să-l întrecem. Asta îmi doresc și eu și i-am zis: „Veți vedea în 2028 să o să vă fur titlul de ultim medaliat olimpic al României!“. Iar pentru la anul mă antrenez pentru Olimpiada de tineret, depunem foarte mult efort să mă calific. Muncim ca să ne împlinim visurile. Eu visez să iau o medalie olimpică, iar maestrul meu are visul ca eu să ajung la fel ca el sau chiar și mai bun. Și nu numai eu, ci și toți elevii săi.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE
Doi boxeri de la CS Farul Constanța, argint în Campionatul Național de juniori (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp