Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Întrevederea preşedintelui Senatului României, E.S. domnul Călin Popescu-Tăriceanu, cu E.S. domnul Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti

ro

10 Feb, 2016 16:30 1086 Marime text
Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, miercuri, 10 februarie a.c., cu E.S. domnul Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti.
 
Preşedintele Senatului României a menţionat faptul că urmăreşte situaţia Republicii Moldova, în contextul în care aceasta traversează o perioadă dificilă din punct de vedere politic şi social şi a subliniat faptul că România este interesată de stabilitatea Republicii Moldova şi menţinerea cursului european al acesteia. Domnul Tăriceanu a dat ca exemplu România, pentru care aderarea la NATO şi UE a adus o serie de beneficii economice şi politice: creşterea exportului românesc, libera circulaţie a cetăţenilor, siguranţa naţională şi un alt factor foarte important – consolidarea instituţiilor statului.
 
Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti a prezentat ultimele evoluţii din Republica Moldova şi a confirmat faptul că una dintre problemele majore ale Republicii Moldova o constituie necesitatea consolidării instituţiilor statului.
 
În continuare, cele două părţi au discutat cu privire la identificarea unor soluţii care să răspundă problemelor interne ale Republicii Moldova, de natură socială, economică şi politică, aspecte ale cooperării bilaterale, obiectivul comun fiind acela de consolidare a prezenţei investiţionale româneşti în Republica Moldova.
 
La finalul întrevederii, Preşedintele Senatului României a subliniat necesitatea reluării dialogului bilateral, inclusiv la nivel parlamentar, în vederea recuperării întârzierilor acumulate în 2015 şi recâştigării încrederii cetăţenilor republicii Moldova în instituţiile şi autorităţile statului şi pentru creşterea credibilităţii la nivel internaţional.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii