Concurs Educatie pentru Sanatate, C.N.A Regina Maria, 16 aprilie, ora 10.00
Concurs Educatie pentru Sanatate, C.N.A Regina Maria, 16 aprilie, ora 10.00
Sâmbătă, 16 aprilie, ora 10.00, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria" organizează, în parteneriat cu ISJ Constanţa, DSPJ Constanţa şi Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul", Constanţa, Concursul Judeţean „Educaţie pentru Sănătate în Învăţământul Primar", ediţia I.
La concurs participă în jur de 300 de elevi, din clasele I-IV, din şcolile municipiului Constanţa, precum şi din şcoli din Medgidia, Năvodari, Valul lui Traian.Iniţiatorii şi organizatorii proiectului îşi propun ca populaţia şcolară din învăţământul primar să conştientizeze beneficiile prevenirii bolilor şi importanţa eforturilor pentru menţinerea stării de sănătate.
La clasa I, elevii vor avea de realizat un desen pe o temă dată, pe care o vor primi în momentul desfăşurării probei.
La clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, concurenţii vor răspunde la 3-5 întrebări şi vor avea şi o probă de creaţie.
Tematica şi subiectele concursului au fost elaborate de DSPJ Constanţa.
Concursul a fost promovat din luna ianuarie a acestui an şcolar, iar iniţiatorii doresc continuarea lui şi în anii următori, fiind o frumoasă pledoarie pentru un stil de viaţă sănătos.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp